READING

8 cele mai ciudate morți ale scriitorilor

8 cele mai ciudate morți ale scriitorilor

Cum spunea celebrul scriitor francez, maestrul absurdului și grotescului, Alfred Jarry: „Mor. Te rog, adu-mi o scobitoare”. La fel de ciudate, ca și această frază, au fost morțile unor scriitori, tainele cărora încă mai sunt cercetate în volume de sute de pagini și de sute de experți. Ipotezele, deși sunt multe, nu pot fi acceptate unanim, așa cum nu există nici dovezi concludente că lucrurile s-ar fi întâmplat într-un mod sau altul. Iar aceste mistere, pe lângă cercetări, mai constituie și o sursă de inspirație pentru scenariști, scriitori, pictori și muzicieni.

De la moarte prin sufocare până la deces din cauze necunoscute, am adunat 8 cele mai ciudate și neclare morți ale scriitorilor renumiți din toată lumea.

Mark Twain

Se știe că Mark Twain s-a stins din cauza unui atac de cord, dar moartea lui rămâne învăluită în mister pentru că mulți presupun că autorul și-ar fi prezis decesul. Scriitorul s-a născut la data de 30 noiembrie 1835 cu două săptămîni înainte ca o cometă, numită Halleys Comet, să treacă la cea mai apropiată distanță de pământ.

Simțind o legătură cu acest fenomen, dar și cu cometa însăși, autorul a zis: „Am venit pe lume cu Halleys Comet în 1835. Cometa se va întoarce din nou anul viitor și aș vrea să plec cu ea. Va fi o mare dezamăgire dacă nu voi pleca cu Halleys Comet.”
Și uite că profetul Twain a avut dreptate. La data de 21 aprilie 1910 autorul s-a stins în urma unui atac de cord, exact la o zi după ce Cometa Halleys a trecut din nou la cea mai apropiată distanță de pămînt.

Zelda Fitzgerald

Căsătoria lui  F. Scott Fitzgerald și Zelda părea, la început, una magică: doi iubiți tineri, frumoși și talentați din cea mai frumoasă epocă. Pe măsură ce anii treceau, lucrurile s-au schimbat radical. Cuplul mai mereu se certa, în special după publicarea romanului autobiografic al Zeldei „Save Me the Waltz” în care a scris despre mariajul lor. Scott Fitzgerald a început să bea foarte mult, iar Zelda să manifeste un comportament bizar, care mai târziu a fost diagnosticat cu schizofrenie. Zelda Fitzgerald a fost plasată în Spitalul Mental Highland din Asheville, Carolina de Nord, în 1936, continuând să se trateze acolo cu pauze.

Spitalul a luat foc la data de 10 martie 1948. Zelda a murit împreună cu alți opt pacienți.

Dante Alighieri

Autorul „Divinei Comedie” a murit din cauza malariei. Până aici nimic ieșit din comun, o boală bine cunoscută. Însă lucrurile cele mai interesante au început abia după moartea poetului.
Trupul lui Dante a fost îngropat în Ravenna, Florența, orașul din care a fost izgonit și care, în mod indirect, l-a condamnat la moarte. După ce și-a dat obștescul sfârșit, cei din oraș au declarat că trupul le aparține și slujitorii bisericii din Ravenna l-au îngropat într-un zid. Totul pentru a preveni furtul osemintelor lui Dante. Locul de ascunzătoare a fost uitat până în 1865, când un lucrător l-a descoperit în timpul renovării bisericii. Iar de atunci, furtul osemintelor nu a mai putut fi preîntâmpinat, mulți dintre hoți returnându-le în momentul reîngropării poetului. Ba chiar un fost funcționar din Ravenna a returnat o cutie cu oasele lui Dante în 1878.

Edgar Allan Poe

Unicul lucru mai misterios decât povestirele scrise de Edgar Allan Poe sunt circumstanțele în care a murit acesta. Scriitorul, după o dispariție de o săptămână, este găsit în stare de delir în fața unei taverne din Baltimore îmbrăcat în hainele care nu-i aparțineau. A fost transportat la spital, unde a stat timp de 4 zile până să moară, însă fără să fie în stare să povestească ce i s-a întâmplat. Teoriile privind decesul scriitorului sunt numeroase. Unii biografi spun că a murit din cauza alcoolismului și a drogurilor, alții spun că a murit de rabie ori că ar fi fost otrăvit. O altă teorie a fost cooping-ul. În total, sunt peste 50 de ipoteze, însă niciuna nu și-a găsit confirmarea până acum.

Sylvia Plath

Scriitoarea Sylvia Plath și-a descris stările depresive în romanul său autobiografic „The Bell Jar” și în poeziile sale „Tati” și „Lady Lazarus”. Ea a primit mai multe tratamente nereușite pentru depresie cronică, inclusiv terapia cu electroșoc, însă niciun efort nu a avut succes.
În dimineața zilei de 11 februarie 1963, în timp ce copiii ei dormeau în camera de alături, ea a izolat ușa dintre camera lor și bucătărie cu prosoape umede, a lăsat o notiță pentru vecinul ei, cerând să cheme un medic, apoi a îngenuncheat pe podea și și-a fixat capul în cuptorul conectat la gaz.
Plath a fost găsită moartă cu capul încă în cuptor.

Tennessee Williams

Autorul cărții „A Streetcar Named Desire”, câștigător al Premiului Pulitzer, a fost un împătimit al alcoolului și substanțelor narcotice. La începutul anilor 1960, el fuma în fiecare zi câte două pachete de țigări, consuma jumătate de sticlă lichior și un pumn întreg de droguri.
Cu toate acestea, Williams a reușit să trăiască până la vârsta de 71 de ani, până ce, într-o seară, s-a sufocat până la moarte cu capacul unei sticluțe de picături pentru ochi.
Din cauza drogurilor pe care le folosea, reflexul de tuse în urma pătrunderii unui obiect străin în căile respiratorii  fusese suprimat, ceea ce a și cauzat moartea. Corpul său neînsuflețit a fost descoperit în dimineața următoare.

Percy Bysshe Shelley

La 8 iulie 1822, cu o lună înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani, barca poetului a fost prinsă într-o furtună din Golful Spezia din Italia. Shelley și prietenul său s-au înecat. Corpul lui a fost adus la mal câteva săptămâni mai târziu. A fost incinerat pe mal în prezența celor mai apropiați prieteni, inclusiv și a poetului Lord Byron. Însă cele mai bizare lucruri au început să se întâmple chiar în timpul incinerării. Inima lui Shelley a refuzat să ardă (probabil scriitorul suferea de o afecțiune care i-a provocat calcificarea inimii). Un prieten care privea incinerarea a smuls inima din flăcări și a dat-o soției lui Shelley, autoarei cărții Frankenstein, Mary Shelley. Legenda zice că ea a păstrat-o în sertarul mesei din biroul său.

 Sherwood Andreson

Dacă nu te va ucide o sticlă de Martiny, atunci scobitoarea din pahar o va face! Asta a pățit-o autorul Sherwood Andersen care se afla într-o croazieră cu soția sa, atunci când a început să sufere de dureri abdominale extreme. Câteva zile mai târziu, Anderson a murit, iar în corp i-a fost descoperită o scobitoare pe care o înghițise și care i-a afectat organele interne.

Din păcate, în comparație cu operele lor, scriitorii sunt muritori și moartea uneori îi întâlnește în cele mai bizare circumstanțe. Dacă mai cunoașteți și voi cazuri misterioase de decese ale scriitorilor, nu uitați să le povestiți în comentarii!

MPC: www.northportfuneralservice.com

Comentarii

comentarii


Sarcasmul este pasiunea mea. Cărțile sunt hobby-ul meu. Dragostea – frigiderul meu mereu gol. De ce gol? Păi, țin dietă.

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE