Alcoolul – patima marilor scriitori

N-aș vrea să generalizez și să afirm că toți scriitorii sunt predispuși acestui viciu, dar multe personalități din lumea literaturii și-au petrecut zilele și nopțile în compania alcoolului. O spun biografiile lor și numeroasele poeme și romane care abundă în descrieri vii cu personaje care-și îneacă necazurile în wiskey, bere, absint sau sherry. Bunăoară, un reprezentant boem este Charles Bukowski ai cărui personaje, de cele mai multe ori copii fidele ale scriitorului, sunt niște alcoolici infami și demni de milă. În plus, Bukowski a scris și mai multe poeme cu și despre băutură. De exemplu, poemul dedicat berii.

Au mai fost reprezentanți din literatură care s-au lăsat pradă acestui viciu, printre care:

Oscar Wilde (1854 – 1900) obișnuia să spună că băutura este blestemul breslei scriitorilor și mărturisea că a devenit bun prieten cu alcoolul în perioada șederii sale la Paris. Absintul a fost băutura favorită a autorului, apoi mai obișnuia să bea cocktail de opium, chloral şi şampanie. 

Truman Capote (1924 – 1984), autorul romanului Mic dejun la Tiffany, spunea că îşi începe ziua cu cafea, continuă cu ceai de mentă şi apoi, înainte de prânz, trece la sherry și martini dublu. Băutura preferată a scriitorului era vodca cu suc de portocale, pe care-l numea în glumă „suculețul” său de portocale. După ce a fost arestat pentru conducere în stare de ebrietate, Capote s-a internat la o clinică pentru alcoolici. Însă nici asta nu l-a ajutat să se lase de băut, mai târziu apărând beat la un show televizat fără să fie în stare să vorbească coerent.

William Faulkner (1897 – 1962), romancier american și scenarist de film răsplătit în 1949 cu Premiul Nobel pentru Literatură, obişnuia să spună că „un bărbat n-ar trebui să bea până la 50 de ani, iar după această vârstă este un prost dacă n-o face!”. Cu toate acestea, s-a făcut multă vâlvă de-a lungul timpului în jurul problemei serioase pe care a avut-o cu băutura. Faulkner a fost bun prieten cu whiskey-ul, în care adăuga puţin zahăr, gheață şi frunze de mentă zdrobite și nu se apuca de scris dacă nu avea băutura alături. 

F. Scott Fitzgerald (1896 – 1940) a devenit alcoolic încă de pe vremea studenției. Ginul a fost băutura favorită din care obişnuia să bea cantităţi impresionante cot la cot cu soţia sa, Zelda. Preferinţa pentru acest tip de băutură era justificată de scriitor precum că nu „lasă urme”, adică respiraţia nu este impregnată de mirosul de alcool. În noaptea de 20 decembrie 1940, Fitzgerald a suferit un atac de cord, iar a doua zi, în timp ce aștepta vizita doctorului său, a decedat la doar 44 de ani.

Ernest Hemingway (1899 – 1961) a fost un consumator serios de alcool și a cedat acestei patimi la finalul vieții sale, când suferințele fizice și psihoza s-a agravat. În iulie 1961, după ce a fost externat dintr-un spital de boli mintale unde fusese tratat de depresie severă, s-a sinucis în locuința sa din Ketchum, Idaho.

Stephen King (1947 – prezent), celebru pentru romanele sale horror, a recunoscut că cel mai mult îi este frică să rămână fără inspirație, combătând această lipsă cu cantități impresionante de alcool. Stephen King recunoşte că nici măcar nu îşi aminteşte că a scris romanul „Cujo”. Berea este băutura favorită a scriitorului.

Tu ce părere ai? Litaratura cea mai bună pleacă de la băutură?

PC: www.huckmagazine.com

Comentarii

comentarii


Sunt suma a ceea ce am citit și a oamenilor pe care i-am întâlnit. Follow on Instagram @vicamudreac.vm

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE