READING

Alexandru Costin: „Improvizații sociale absurde” (...

Alexandru Costin: „Improvizații sociale absurde” (Capitolul II)

Făcea parte din categoria paţanilor cerşetori. Un fel de reprezentant al acelui flagel social întîlnit în fiecare sector din capitală. Decorul de stradă, decorul de bodegă, acei ochi mereu în căutare, studiind fiecare chip ca la vînătoare, un fel de psihologi de stradă de categoria a treia sau mai bine zis de calitatea a treia, aşa cum sunt acei crenvurşti bugetari cu gust de carton condimentat. Se apropie, te provoacă la discuţie, îl serveşti cu o ţigară – e ca un ritual de tip pipa păcii, dialoguri de rutină începute cu nominativul bratan, toate în ansamblu să identifice starea ta de spirit, iar în continuare şi cea financiară de moment. Invocă diverse motive, raportându-se în aparenţă stării tale de spirit, provocîndu-te la confesiune în cazul în care te afli pe aceeași undă depresivă, dirijează diplomatic discuţia spre mult rîvnita întrebare şi iată că auzi legendarele cuvinte: bratan, n-ai un paltos? Totul se începe cu suma maximală necesară, după care, în cazul în care observă schimbarea la faţă de tip încreţire, apariţia unei umbre pe chip, încruntarea privirii, acea mimică specifică în conturarea refuzului, alunecă spre un fel de tîrg coborînd suma măcar la 20 sau, în cel mai rău caz, la 10. Strategie ieftină, dar deseori cu sorţi de izbîndă. Spartak rareori dădea greş. Trecut de treizeci, cu aere de paţan trecut prin multe, limbaj specific de stradă cu rusa predominantă, călit de atmosfera anilor nouăzeci, acest personaj mic de statură, slab şi mîntuit, sensibil la fiecare rafală de vînt totuşi se ţinea încă mîndru şi tot mai plutea pe valurile imaginare ale acelor ani glorioşi. Cineva îmi spunea că de fapt acum chiar se simte întoarcerea acelor ani, ca dovadă fiind rata crescîndă a criminalităţii de tip gopnic-style. Lui Spartak îi era pohui de asemenea vorbe odată ce oricum a rămas mental blocat în acea epocă. Într-una din zile se trezi cu gîndul că ar trebui să se însoare. E şi timpul, atunci cînd eşti trecut de treizeci, parcă uneori simţi acele priviri dojenitoare, dar vezi că acum te gîndeşti la candidaturi şi îţi dai seama că nu ai pe nimeni în vizor. De atîţia ani i s-a întipărit doar decorul bodegilor, ogrăzilor de bloc, salonurilor de aparate de joc, totul în strînsă consecutivitate; cerşit de bani, ocazionale combinaţii cu iarbă şi alte căcaturi, bani făcuţi rapid şi la fel de rapid futuţi în gît. Brusc îşi dădu seama că la cei 33 de ani ai săi nu se întîlnise cu nici o domnişoară măcar. Acest capitol e absent în cartea sa. Instinctele primare şi le satisfăcea ocazional cu diverse zdrenţe desprinse din atmosfera bodegilor de la care unora li s-ar întoarce maţele pe dos (totuşi, nu toţi au pretenţii faţă de recipient, e de ajuns măcar ceva scîntei de buci şi ţîţe), cu intervale destul de mari, ori recurgea la tainica labă, însă de cele mai multe ori la rubrica dată nu se stresa atîta timp cît sunt ţigări şi ficatul se antrenează constant. Fratele Vorbitor, cum era numit şi cum se prezenta, pare-se inspirat din cărţile lui Fenimore Cooper sau Karl May, avea o ţîră de autoritate în faţa personajelor docile, slabe de caracter sau acei care încă rămîn cu acea naivitate sensibilă – efect secundar ca urmare a procesului de tînjire după anii trecuţi. Pe ei şi se baza. Cu trecerea anilor însă, în strînsă concordanţă cu regresia socială, îi era tot mai greu să identifice aceste categorii. Cu fiecare an, cu fiecare reformă al sistemului nostru de genocid camuflat, oamenii devin tot mai înrăiţi, indiferenţi şi egoişti, căliţi în faţa acestor curcani de bloc şi atunci cînd sinceritatea e postată la nivelul prostiei îşi ia avînt acea discrepanţă care ne îndepărtează unul de celălalt şi ne face să ne conducem doar spre acele manevre care pot să ne aducă anumite beneficii. Nivelul egoismului creşte şi drept efect flagelele sale se extind asupra tuturor normelor sociale. Ne îndepărtăm unul de celălalt chiar din premisa statuturilor sociale ocupate precum şi a subdiviziunilor lor. Anturajul Fratelui Vorbitor era mai mereu constant, dar efectele materiale din exterior în permanentă scadenţă. Acele combinaţii ieftine din trecut rareori îşi exercitau efectul. Încearcă acum să te apropii de vreun baistruc şi să-l gruzeşti de vreo tabletă sau smartphone, iar pentru variantele de tip gop-stop nu era nici tu sprinten, nici tu abil. În vînzarea ierbii era deja pătat aşa că unicele surse rămîneau cerşitul ca bază de capital, care ulterior era investit în aparatele de joc de tip keks, megajack, gnom, gaminator şi alte căcaturi care au împăienjenit întreg cartierul, vrăjindu-i pe cei cu germenele hazardului, localuri care la rîndul lor creeau iluzia unui cîştig stabil de vreo două ori pe lună, dar nicidecum proporţional cu suma investită –  hazardul îţi şterge din memorie suma concretă după o anumită perioadă de timp, cîştig care ulterior era iarăşi investit în sursa de bază, ocazionale combinaţii de a sustrage ceva mărunţişuri, precum şi acele  apelări repetate la buzunarul mamei, în cazuri extreme, aici mai cu ruşine, dar deja în evoluţie de deprindere, cît de cît limitîndu-se la acele sume de ajuns măcar pentru un pachet de ţigări. Întîlnirea recentă cu Leonard puse premisele gîndurilor cu privire la a doua jumătate. Ăla intrase în bodegă, ca de obicei dezamăgit după o altă scenă legată de pizda sa, şi Spartak se întrebă oare cum e acel sentiment? Era conştient că doar un anumit segment îi poate fi cît de cît disponibil, spre altele nici nu avea de gînd să-şi ia avînt. Avea un paltos în buzunar, de la Leonard, şi se gîndea la modul de consumare a acestei sume. În bodegă tocmai intrase Marusea, o fetişcană sub treizeci de ani cu un trup ce mai avea încă ceva urme din juna sprintenie doar că deja era răsfutut, provocînd impresii sentimentale excesive poate doar celor miopi, un chip cît de cît simpatic, dar deja în plin proces de ofilire ca urmare a tencuielei exagerate. Ştia că recent se despărţise de următorul curcan, pare-se Steopa, şi deci ţinta sa devenise ea. Îi plăcea chipul ei, dar niciodată pînă la acest moment nu se gîndise la ea ca la trofeul vieţii sale. Ea tocmai se îndrepta spre tejghea, el mototolea paltosul în buzunar şi se gîndea să o servească cu vreun pahar, două de muscat sau telebencic, suma era de ajuns, păşi pe urmele ei, dar brusc se opri străpuns de gîndul că va fi un gest ieftin, ar fi mai bine să ia ceva mai scump şi paltosul brusc deveni o sumă mizeră. Privirea se întoarse de la silueta ei spre clădirea de alături, cu acel atît de familial stand iluminînd jucăuş. Urmă o luptă aprigă între gestul ieftin şi o nouă investiţie. Suma putea fi înmulţită, dar şi futută în gît. Mîinele începură să-i tremure, alene îşi aprinse ţigara, trase adînc fumul în piept. Moment de ezitare la interval de o ţigară. Decizia fu luată. Cine nu merge la risc ăla nu fute, parafrază zicala rusă, îi aruncă o privire de adio şi ieşi din bodegă. Mergea cu aere de cavaler, de gentleman, pompînd pizdos din ţigară spre clădirea de alături. Mergea la risc pentru ea, îşi îndreptă spinarea gîrbovită şi deschise uşa. Ea oricum va fi în bodegă preţ de vreo oră, stînd ca de obicei la taclale cu chelneriţa Vera. Norocul poate-i va zîmbi, se va întoarce glorios în bodegă şi o va servi cu ceva scump. Schiţa nişte tablouri naive şi nicidecum realiste, improviza scena eventuală cu ea la masă, dar nicidecum nu putea improviza eventuala discuţie şi lăsă acest gînd în aer. Se concentră asupra investiţiei mizere tot rugîndu-se să ajungă măcar la gogoaşă. Rugăciuni de tipul: haide, pidarasule, dă-mi ceva măcar! Se tot enerva pe cele două cuptoare care-l zădărau la fiecare start, mormăind sub nas standardele cuvinte de legătură. Aparatele de joc, pare-se, sunt acele obiecte ambalate alegoric în personaje numite cu cele mai murdare expresii combinate din ambele limbi. Un fel de terapie năstruşnică cu efecte distructive pe care mai mereu le simţi prea tîrziu. Gesticula nervos arătînd combinaţiile incomplete sau dublările eşuate la carte mică către ea, fata – operator, în aşteptare de compasiune şi solidaritate în ghinionul său, operator căreia îi era total pohui (atribuim această stare şi lor, deşi, din punct de vedere fiziologic, nu se leagă cu ea)  de agitaţiile sale sufletiste…

Peste aproape o oră ieşi jubilînd. Cîteva sute în buzunar, alergă spre chioşcul de ţigări, îşi cumpără un pachet de Marlboro, cel de Red&White fiind pus la dos şi se opri în faţa bodegii. Inima brusc îşi stabili traseul înaintînd spre călcîie. Improvizarea eventualei discuţii aşa şi rămase în aer deja cu accente întru eşuare. Încercă să-şi amintească anumite frînturi de prin filme în aproximativă concordanţă cu situaţia sa, dar operaţiunea a fost inutilă. I se perindau doar secvenţe din filmele ieftine cu Jean-Claude Van Damm. Totuşi intră, în ipostaza elevului slab de înger şi cu lecţia nepregătită păşind spre tablă ca spre eşafod. Ea era la masă cu cineva în scurtă neagră de piele strînsă pe corp, conturînd valurile de grăsime. Acel cineva era aşezat cu spatele spre el. A întîrziat. Inima i se reabilită şi liniştit îşi comandă o bere. Zdarova, uăi! îl salută rînjind acel cineva. Ai fost pi acolo? Pa hodu ai ridicat şeva, demult nu te-am văzut cu maliboron şi Starîi Melnic… Era Toha, unul dintre cei mai pizdoşi dealeri de iarbă de prin zonă. Situaţia devenise coibilă. Avea o datorie veche către Toha ce era în stranie coincidenţă cu suma rămasă în buzunar. Tot farmecul Marusei se evaporă în cîteva secunde şi doar lanţul din expresiile şablon i se tot derulau în minte ca vinilul blocat : nahui ni-o trebuit să mă întorc, nahui vafla asta di Marusea, bleadi, cît îs de prost…

Puţin mai în deal de bodegă, în primul bloc, la primul etaj dintr-a doua scară, se pregătea o zeamă. Uncheaşul Egor de-abia aştepta să se înfrupte, fiind după o beţie întinsă pe cîteva zile. Deschise larg fereastra şi se aşeză la masă frecîndu-şi mulţumit membrele ca o muscă. Tocmai în acel moment ajunse în ogradă Spartak. Păşea încet, încă decepţionat, tot frămîntat de aceleaşi expresii blocate la repeat, dar iată că se opri adulmecînd acel miros îmbietor care pe loc îi aminti de faptul că de dimineaţa trecută nu mîncase mai nimic. Îşi întoarse capul spre dreapta şi îşi zări vecinul. Ochii aruncară sclipiri de foame activ stimulate de aburii obraznic avîntaţi din castron în năstruşnică dirijare a curenţilor de aer către persoana sa. În stomac se începu orchestraţia foamei şi iarăşi se avîntă spre improvizări. Nu îşi făcea mari iluzii, dar iată că de data asta nu dădu greş. Fu chemat de către vecin la o porţie de zeamă. De fapt, uncheaşul Egor se aşteptase la un refuz politicos, dar nu-ţi prea arde a politeţe cînd ţi-i foame. Hai, intră pe la mine ş-ai să mănînci nişti zămîşoară… Fratele Vorbitor păşeşte încet, dar sigur, luminat la faţă de parcă a văzut un detaşament de sfinţi. I se pune o farfurie în faţă şi polonicul efectuează două curse spre castron cu o încărcătură nicidecum plină, ci ţinută strict sub nivelul mediu. Urmă o conversaţie inertă, iar Spartak se străduia să întindă cît mai posibil plăcerea procesului de ingurgitare. Era o porţie de tipul unei cantine şi nicidecum casnică, aşa că în cîteva minute farfuria era golită. La fel şi conversaţia inertă ajunse într-un punct mort. Mda, iaca tre să mă gătesc di lucru, oftă cu subînţeles Egor privind la ceas. Spartak înţelese aluzia şi că nu mai avea rost să spere la încă o porţie, deşi iluzia începu să se contureze. Ieşi mulţumind şi, gîrbovit, se îndreptă spre casă. Da ce l-ai chemat pe narcomanu ista? îl întrebă soţia. Apu l-am văzut iaca, pe fereastră, răspunse Egor scobindu-şi dintele cu un chibrit, şi nu ştiu cum ni s-o făcut jăle de distroficu ista şi l-am chemat la o porţie de zamă, numa că ştii fa fumeie, mătincă i s-o nimerit şi un boţ di carne cînd i-am turnat în strachină, băga-l-aş în pizda măsii di oropsit…

Textul de mai sus reprezintă un fragment din romanul în lucru „Improvizații sociale absurde” scris de Alexandru Costin.

Comentarii

comentarii


Am visat aseară că mâncam alături de Monstrul Zburător de Spaghete. Mi-a întins o bere și mi-a spus s-o beau acum… cât n-am ajuns în iad. În iad berea e caldă și stripperii bătrâni.

Follow on Instagram @doinafikhman

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE