READING

Ce au în comun personajele lui Dostoievski, Rebrea...

Ce au în comun personajele lui Dostoievski, Rebreanu, Shelley și Drumeș

În ultimul timp, discuțiile publice și spațiul informațional au fost inundate de cazuri sociale cutremurătoare, care au reușit să evidențieze încă o dată, dacă mai era nevoie, carențele societății moldovenești, din punct de vedere moral, educațional și spiritual. Și așa cum spune și procurorul Ippolit Kirilovici, acuzatorul lui Dmitri Karamazov: „Ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri este faptul că am ajuns să ne familiarizăm cu monstruozitățile!” Să fie de vină cinismul nostru sau epuizarea prematură a gândirii și imaginației, ce s-a înrădăcinat în sânul societății noastre atât de tinere și totuși atât de timpuriu îmbătrânite?

Monstruozitățile de care vorbea acuzatorul rus nu sunt neapărat niște crime, fiindcă există persoane atât de mârșave în adâncul sufletului și gândesc ca niște criminali, fără să fi comis nici un asasinat. Bunăoară, Pavel Smerdeakov, băiatul crescut de slugile lui Fiodor Karamazov este un personaj înfricoșător de real, prin luciditatea ideilor sale, prin boala sa, dar și prin „prelegerile” luminate și bine argumentate despre credința în Dumnezeu. Autorul îl caracterizează ca un „pui de lup care privea oamenii pitit într-un ungher”, generând trăsăturile principale ale acestui gen de personaj: inferior celorlalți, dar dornic de a ieși la suprafață și de a sfida credința și valorile stăpânilor. Pavel Smerdeacov este un tânăr lipsit de iubire și mângâiere și, la rândul lui, nu cunoaște mila și dragostea față de oameni.

Ideea de a fi iubit, de a fi acceptat, de a fi „în rând cu lumea”, cum se spune prin părțile nostre, poate fi dedusă din caracterul mai multor persoanje din literatura universală, dar și românească. Monstrul lui Frankenstein la fel privea oamenii, pitit după copaci și garduri, de frica eșecului. Știa că aceștia se vor înspăimânta la vederea lui, ceea ce era adevărat. Dar ce voia el de fapt? Să distrugă lumea? Să fie nemuritor? Să ajungă pe lună? Nu, monstrul își dorea dragostea și prietenie omenească. Voia să fie acceptat, de rând cu ceilalți. Această pornire lăuntrică, atât de banală la prima vedere, poate isca adevărate drame omenești.

Dorința de posesie a pământului, care-i va ridica rangul social și statutul în sat, îl duce la pieire pe Ion Glanetașu, eroul principal al lui Liviu Rebreanu. Să fii numit sărăntoc față de săteni trezește în acest personaj setea de răzbunare, fiindcă dorește cu orice preț să fie acceptat, să fie în rând cu lumea. Viața personajului este o competiție pentru pământ și avuția materială, Ion fiind prins de aceleași gânduri ca personajul lui Dostoievski: oricât ar munci, nu va ajunge să aibă și el ceva sau să fie de rangul celorlalți.

Dorința de a-și depăși condiția o caracterizează și pe Becky Sharp din Bâlciul deșărtăciunilor, orfana ce toată viață ei vânează tineri bogați, care i-ar asigura și condiție socială și prezență în lumea bună, unde luxul și banii sunt superputeri.

Dinu Gherghel, personajul lui Mihail Drumeș, este orfan, la fel ca și Becky, iar dorința lui cea mai mare este să-și depășească statutul și să se îmbogățească!

Câteva exemple elocvente de personaje vanitoase, ambițioase și cinice, care au fost „motivate” de comunitatea lor să devină avide de răzbunare, bani, pământ, iubire și acceptare. O societate periculoasă ce dă naștere monștrilor din punct de vedere moral și spiritual, care a coborât din cărțile lui Dostoievski și Rebreanu la noi în țară. Câți pui de lup neîmblânziți stau acum pitiți într-un ungher și ne privesc, în această atmosferă de sărbători și jinduiesc un zâmbet, o bomboană, un sunet, o vorbă bună, o îmbățișare sau un ciorap?

De sărbători citiți și îmblânziți oamenii de lângă voi!

Comentarii

comentarii


Îmblânzitoare de cărți, visez să întâlnesc zorii zilei cu prințul Mîșkin și vulpea.

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE