Ce cărți citea amanta lui Freud?

Amanta lui Sigmund Freud nu a fost doar o simplă femeie a plăcerilor interzise, dar una care citea foarte mult, așa cum relatează autoarele cărții „Amanta lui Freud”. Era interlocutoarea plăcută a colegilor lui Freud care-i pășeau pragul casei, având o părere proprie despre evenimentele acelor vremuri, precum și despre subiectele tabu ale societății vieneze. Homosexulitatea este abordată în această carte prin prisma scandalului legat de condamnarea scriitorului Oscar Wilde pentru sodomie. Deși, succesul autorului romanului „Portretul lui Dorian Grey” era deja bine cunoscut, acesta nu a scăpat de blamarea publică pentru înclinațiile sale homosexuale. În cartea „Amanta lui Freud”, Sigmund afirmă că există destulă ignoranță asupra acestui subiect și că el ar putea dovedi că aceste instincte le are fiecare.

 Sigmund Freud cu soția sa, Martha Bernays Freud (centru), și sora acesteia, Minna Bernays (stânga), 1929. PC: www.nytimes.com

Romanul „Amanta lui Freud”, publicat în 2014, a fost scris de Karen Mack și Jeniffer Kaufman și s-au inspirat din biografia tumultoasă a marelui psihanalist. Relația dintre Sigmund Freud și cumnata lui, Minna Bernays, a fost aprig discutată și studiată de către biografi și istorici, ca într-un final să devină certitudine. Sociologul Franz Maciejewski a descoperit, în 2006, semnătura lui Freud în registrul hotelului din zona Alpilor elevețieni, unde a fost cazat împreună cu „soția”. În acea perioadă, Martha, soția lui, se afla la Viena. Cele două autoare au făcut uz de mai multe articole și studii publicate, pentru a reface triunghiul amoros din casa lui Sigmund Freud. O altă mărturie importantă este a renumitului psiholog Carl Jung, un discipol al lui Freud. El a declarat la un moment dat că Minna Bernays i s-a confesat despre relația amoroasă cu profesorul lui. Umbra de suspiciune asupra acestei declarații vine din faptul că psihologul Jung și psihanalistul Freud erau rivali prin teoriile lor, iar Carl Jung avea, la rândul lui, paciente – amante. (Vedeți filmul „A dangerous method”, regizat de David Cronenberg, apărut în 2011).

 Minna Bernays. PC: www.nytimes.com

Minna Bernays era o cititoare înrăită, așa cum se arată și în acest roman. Sora soției lui Freud nu citea doar lucrările lui, dar și cărți istorice. Astfel, ea se arată profund indignată de viziunea lui Platon și Aristotel, care susțineau că femeile sunt inferioare bărbaților și se potrivesc în rolul de slujnice. Minna amintește aici și despre un alt filosof – Nietzsche – care scria că femeia este a doua greșeală a lui Dumnezeu. Aceste lecturi controversate generează o serie de gânduri deprimante Minnei, din cauză că prea multe nu se schimbaseră în societatea secolului XX. Minna conștientizează aceste aspecte mai ales atunci când ajunge în casa surorii sale și vede rolul asumat de către Martha în acea căsnicie. Se opune acestui stereotip trist, chiar cu prețul singurătății și condamnării publice. Nu se mărită atunci când i se propune și o agasează întrebările despre această chestiune. Interesant este faptul că Freud s-ar fi expus de câteva ori asupra „inferiorității” intelectuale a soției sale, chiar în discuțiile cu cumnata sa. Spunea că Martha nu caută răspunsuri fiindcă nu-și pune niciodată întrebări. Dar Sigmund credea că a pune întrebări îi face pe oameni mai fericiți, mai virtuoși. Situația familială a psihanalistului, prezentată în acest roman, este una destul de nefericită, având în vedere că cei doi soți comunicau doar la masă sau când vreun copil se îmbolnăvea. Totodată, pasiunea și admirația lui Freud față de Minna, o femeie deșteaptă, tânără și interesantă apune destul de repede. El trece cu ușurință la următoarea pasiune, fiind chiar amărât și dezgustat de crizele Minnei, care era doar o simplă femeie îndrăgostită până peste cap de soțul surorii sale.

 Martha Bernays Freud (stânga) și Minna Bernays (dreapta). PC: www.nytimes.com

Remarcabile sunt lecturile și cărțile amintite în acest roman, care contribuie și mai mult la formarea imaginii despre Minna Bernays. Inteligența unei femei rămâne un atu remarcabil și definitoriu chiar și în secolul XXI. Iată câteva lecturi ale amantei lui Sigmund Freud:

1. „Politica” de Aristotel;

2. „Republica” de Platon;

3. „Antichristul” de Friedrich Nietzsche;

4. „Despre originea speciilor” de Darwin;

5. „Frankenstein” de Mary Shelley;

6. „Confesiuni” de Jean J. Rousseau.

De ce Virginia Woolf l-a vizitat pe Sigmund Freud? Citiți în următorul articol!

MPC: Freud și soția acestuia, Martha/www.differenteux.at

Comentarii

comentarii


Îmblânzitoare de cărți, visez să întâlnesc zorii zilei cu prințul Mîșkin și vulpea.

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE