READING

Cele mai neobișnuite cluburi de lectură din lume

Cele mai neobișnuite cluburi de lectură din lume

Este mult mai interesant să discuți despre cărți, decât despre vreme sau ambuteiaje. Cluburile de lectură, atât de populare în întreaga lume, încep să devină apreciate și la noi în țară. Bunăoară, cei de la Travel Books MD organizează o serie de evenimente dedicate iubitorilor de lecturi, oferind cititorilor ocazia să interacționeze cu autori de la noi sau străini. Mai există Cenaclul Republica moderat de scriitorii Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski. Iar o bună parte din astfel de cluburi sunt pe rețelele de socializare. Are și HaiBun unul dedicat unui reading challenge anual – HaiBun Book Club.

Dar să revenim la cluburile de lectură din întreaga lume. Unul dintre acestea, cu un format curios, are loc la New York Public Library – Book Club Speed Dating. Membrii acestui club participă la un speed dating. Doi interlocutori sunt așezați la o masă, fiecare având cu el o carte, și, într-o bucată determinată de timp, vor povesti pe rând despre impresiile și gândurile lor în legătură cu ceea ce au citit. Apoi se schimbă cu alți parteneri de lectură. În asemenea mod, scriu organizatorii pe site-ul lor, fiecare va avea posibilitatea să discute și să-și facă noi prieteni.

 PC: www.timeout.com

Clubul de lectură pentru adulții cu autism are loc la Universitatea Utah din America. Clubul este menit să-i ajute pe acești oameni să se integreze în societate și să le ofere un cadru prielnic pentru socializare. Conducătorii clubului propun două cărți și fiecare are posibilitatea s-o aleagă pe cea care-i place mai mult. Întâlnirile n-au un format special, în mare parte cei prezenți delectându-se cu o pizza și discutând despre impresiile lor.

 PC: www.abc.net.au

Actrița Emma Watson, protagonista din filmul Harry Potter, are un club de lectură online pe Goodreads – Our shared shelf. Emma, în calitate de Ambasador al bunăvoinței pentru programul dedicat femeilor al ONU, propune lunar o carte, în mare parte despre egalitatea genurilor, pune întrebări membrilor grupului și astfel provoacă opinia publică să discute despre teme importante. Fiecare doritor poate publica pe pagina sa de Instagram o cronică scurtă despre carte cu hashtag-ul #oursharedshelf, motivându-i și pe alții. Prima carte din 2018 este Why I’m no longer talking to white people about race.

 PC: www.louiseclairejohnson.com

Un alt club de lectură neobișnuit este organizat de o jurnalistă de la The Guardian – Emily’s Walking Book Club. Acest club îmbină două pasiuni ale organizatoarei: plimbările și cărțile. O dată pe lună, duminicile, un grup de oameni se adună la librăria londoneză Daunt Books și merg la o plimbare prin parcul Hampstead Heath. Pe drum fiecare povestește despre cartea pe care a citit-o. Astfel, spune organizatoarea, este mult mai ușor să-ți aranjezi gândurile, peisajul este relaxant și, în plus, este o ocupație sănătoasă pentru întregul corp.

 PC: www.emilybooks.wordpress.com

La clubul de lectură din orașul Berkeley – Graphic Novel Book Club – se discută exclusiv despre benzile desenate. În parte, pentru că în acest oraș sunt foarte mulți studenți pasionați de aceste cărți. Aceștia se întâlnesc lunar în cafeneaua PIQ și, pentru fiecare eveniment, setează titlul unei cărți.

 PC: www.wctrib.com

Dacă vrei să organizezi un club de lectură și nu știi de unde s-o apuci, atunci citești AICI recomandările noastre.

MPC: www.tansleymethodist.com

Comentarii

comentarii


Am visat aseară că mâncam alături de Monstrul Zburător de Spaghete. Mi-a întins o bere și mi-a spus s-o beau acum… cât n-am ajuns în iad. În iad berea e caldă și stripperii bătrâni. Follow on Instagram @doinafikhman

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE