READING

De ce scriitorii își omoară personajele

De ce scriitorii își omoară personajele

Pornind de la aserțiunea că scriitorul este un Dumnezeu în textele sale, putem deduce foarte ușor că literatura este nemiloasă și dură. Nu mă refer aici la normele morale ale condeierului din viața reală și nici la relațiile din breasla scriitoricească, ci la morțile din cărți. Câte din personajele tale preferate s-au stins într-un mod tragic pe „câmpul de luptă”? De câte ori ai fost debusolat să citești că personajul tău s-a sinucis, a fost otrăvit sau omorât? Barem să-i fi scutit de chinuri, dar de cele mai multe ori nu li se acordă nici acest privilegiu.

Dar asta se întâmplă nu pentru că scriitorul ar fi un maniac, dar pentru că nu există altă soluție. Istoria trebuie să progreseze, iar efectul post-lectură de „wow” scuză crima autorului.

Atenție! Spoilere!

Bunăoară, drama din perioada elisabetană a devenit faimoasă tocmai pentru morțile de pe scenă. Amintiți-vă de operele lui Shakespeare pline de macabru și violență excesivă. Știți câte trupuri a lăsat poetul în operele sale? Tocmai 74 de personaje ucise, iar metodele au fost din cele mai neordinare. Unii au murit de rușine, alții copți într-o plăcintă. Sfârtecați, mușcați de șarpe, orbiți, înecați, aruncați de la înălțime, otrăviți. Unde mai pui că morțile în operele shakesperiane sunt mai multe decât în Urzeala Tronurilor (64).

În plus, motivele crimelor sunt cele mai diverse. Se întâmplă că autorul scrie o mulțime de istorii de succes pentru protagonistul său și este timpul să termine această „idilă”. Un exemplu în acest sens este Arthur Conan Doyle și Sherlock Holmes. A recunoscut în repetate rânduri că-și ura personajul și simțea iminent nevoia să-i curme viața. A făcut-o cum nu se poate mai curajos într-o luptă finală cu Moriarty la Reichenbach Falls. Răul a fost distrus, iar odată cu el și necesitatea autorului de a mai continua epopeea acestui personaj.

J.K. Rowling mărturisea într-un interviu că fusese cât pe ce să-l omoare pe Ron Weasley. Motivul? Ciuda.

Unii scriitori apelează la crime pentru a șoca. John Fowles a omorât-o pe Alison (Magicianul) nu doar pentru a asigura continuitate poveștii, ci și pentru a-i conferi o încărcătură dramatică atât cât să-i lase pe cititori cu gura căscată. De altfel, la asta apelează și George Eliot în Moara de pe Floss. După ani de despărțire și text de zeci de pagini, doi frați se regăsesc, dar mor la final în timpul unei inundații.

Alte morți în cărți sunt importante pentru evoluția poveștii și construcția unei situații din care să derive drama sufletească ori acțiunea personajului. Moartea lui Bonnie din Pe aripile vântului a fost necesară pentru a-i separa pe protagoniști, în acest caz Scarlett și Rhett.

Unii autori își pedepsesc personajele pentru greșelile din trecut. De exemplu, Anna Karenina, Madame Bovary ori Marquise de Merteuil din romanul Legături primejdioase. Alții își omoară un personaj pentru a pedepsi răul. Același Sauron din Stăpânul Inelelor, ori Cap de Mort din Harry Potter.

I-am întrebat și pe cititorii noștri cum și-ar fi omorât personajele dacă erau scriitori și răspunsurile au fost din cele mai diverse. Mulți au optat pentru suicid, otravă și supradoză, dar au fost și din cei mai ingenioși. Cineva a spus că-și va îndrăgosti personajul, la patinoar cu arterele tăiate sau la lecțiile de șofat cu un profesor începător.

Totuși, nemiloasă sau nu, literatura rămâne să genereze prototipe umane fidele nouă și situațiilor pe care le întâlnim zilnic. Iar acesta este cel mai prețios lucru pentru că personajele tale preferate te învață să acționezi și să reziști celor mai neașteptate intemperii.

Tu cum ți-ai omorâ personajele? 🙂

PC: www.bbc.com

Comentarii

comentarii


Am visat aseară că mâncam alături de Monstrul Zburător de Spaghete. Mi-a întins o bere și mi-a spus s-o beau acum… cât n-am ajuns în iad. În iad berea e caldă și stripperii bătrâni. Follow on Instagram @doinafikhman

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE