READING

De unde-și ia Stephen King inspirația

De unde-și ia Stephen King inspirația

Stephen King este un nume cunoscut pentru iubitorii de cărți de groază, dar și pentru amatorii filmelor genului horror și thriller. El a scris zeci de bestselleruri care îți provoacă fiori de groază și îți măresc nivelul de adrenalină în sânge, iar inspirația îl poate prinde oriunde. De exemplu, o simplă plimbare până la un magazin sau pe un pod deasupra unui râuleț poate deveni o idee pentru un viitor roman de succes. Unele din lucrările sale au fost influențate de locuri sau fapte reale care s-au întâmplat în lume sau chiar l-au implicat personal, iar pe cele mai curioase le-am adunat în acest articol.  

Carrie, 1974

Carrie a fost primul roman publicat de Stephen King. El descrie viața unei adolescente care este agresată de către colegii ei și controlată de mama sa religioasă, până își dă seama că posedă puteri telekinetice. Carrie a fost inspirată de două domnișoare pe care autorul le știa personal. King a povestit în cartea On Writing cum i-a venit ideea acestei istorii pe timpurile când lucra portar la o școală: „[…] Într-o zi trebuia să curăț rugina de pe pereții din dușul fetelor. Am observat că dușurile, spre deosebire de vestiarele băieților, aveau perdele de culoare roz atașate. Această amintire mi-a revenit într-o zi în timp ce lucram la spălătorie și am început să văd scena de deschidere a unei istorii: fetele care fac duș într-un vestiar în care nu există perdele de plastic roz sau o oarecare intimitate. O fată observă că i s-a început menstruația. Doar că ea nu știe ce este asta, iar celelalte fete amuzate încep să arunce în ea cu șervețele… Fata începe să țipe. Cât sânge! Apoi mi-am amintit de un articol pe care îl citisem într-o revistă cu câțiva ani mai devreme despre cum spiritele ar putea fi legate cumva de fenomenul numit telekineză. În articol se mai spunea că fenomenul dat este mai răspândit printre tineri, în special la domnișoare care sunt în perioada când ar trebui să le apară prima … POW! Două idei care nu au nicio legătură între ele – cruzimea printre adolescenți și telekineza – s-au întâlnit și au creat o nouă idee! Când am început să scriu cartea, mi-am amintit de două fete care le cunoșteam mai demult, ambele fiind moarte la momentul de față. Anume combinația dintre ele două au creat-o pe Carrie.

Una dintre fete a învățat într-o clasă cu Stephen și era mai mereu agresată de către colegi pentru faptul că purta aceleași haine zi de zi. A doua era vecina autorului, în casa căreia el a văzut o icoană enormă atârnată pe perete deasupra patului.

Am scris primele trei pagini, apoi le-am boțit și le-am aruncat cu dezgust. A doua zi când am venit acasă, soția mea Tabby le ținea în mână. Ea le-a găsit în urna de gunoi, a scuturat scrumul de țigară de pe ele, le-a îndreptat și a citit tot ce am scris. Ea m-a încurajat să scriu mai departe, a vrut să afle cu ce se va termina istoria.

The Shining (Strălucirea), 1977

Unul dintre cele mai populare și de succes romane ale lui King, Strălucirea, a fost inspirat de un hotel care există într-adevăr. Istoria este centralizată în jurul unei familii care are grijă de un hotel în munți pe timp de iarnă. Ei rămân izolați în hotelul enorm bântuit, asta după ce mormanele de zăpadă au blocat toate drumurile .

Hotelul Overlook din Strălucirea, în realitate, a fost inspirat de hotelul Stanley din Colorado în care King și soția sa au petrecut o noapte. Când au ajuns, hotelul deja se închidea pentru sezonul de iarnă și ei au fost unicii oaspeți. S-au cazat în camera 217, care mai apoi este reflectată și în roman. Au luat cina în ospătăria enormă, masa lor fiind unica setată.„Cu excepția mesei noastre, toate scaunele erau ridicate deasupra mesei, așa că muzica se răspândea cu un ecou pe culoar și era ca și cum Dumnezeu m-ar fi pus acolo să aud și să văd acele lucruri. Și până să plec la culcare în acea noapte, avusesem toată cartea în mintea mea”, spunea King într-un interviu pentru Daily Press.

Pentru Beahm George Andrews, autorul cărții „Stephen King: America’s Best-Loved Boogeyman”, Stephen King a povestit că și-a visat fiul său alergând, în acea noapte, pe coridoarele hotelului, privind mereu peste umăr cu ochii mari de spaimă și strigând. „M-am trezit înfiorat, transpirat pe marginea patului, aproape să cad. M-am sculat, mi-am aprins o țigară și m-am așezat în canapea, privind pe fereastră, pe când scheletul cărții începu să se formeze în minte.

Hotelul Stanley a devenit nemuritor și acum găzduiește un anual festival de groază.

Pet sematary (Cimitirul animalelor), 1983

Pet sematary este un roman în care tatăl își îngroapă fiul lovit de un camion la un cimitir pentru animale improvizat de copii, după ce observă că mai multe animale îngropate acolo revin înapoi vii. După cum vă puteți imagina, lucrurile nu au mers chiar bine.

Istoria din spatele acestui roman vine din timpurile când King și familia sa trăiau într-o casă închiriată în apropiere de Orrington, unde Stephen lucra ca scriitor la universitatea din Maine. Casa se afla pe marginea unei șosele aglomerate unde treceau camioane care frecvent luau viața câinilor și pisicilor. Într-o zi, pisica fiicei sale a avut nenorocul să sufere aceeași soartă. În pădurile din spatele casei sale, copiii locali au creat un cimitir pentru animalele de companie. Stephen se confruntă cu sarcina de a îngropa bietul animal în cimitirul improvizat și apoi să-i explice fiicei sale ce s-a întâmplat. A treia zi după înmormântare i-a venit ideea romanului. Se întreba: Ce se va întâmpla dacă o tânără familie își va pierde pisica fiicei lor din cauza unui camion, iar tatăl, decât să-i spună fiicei sale, ar îngropa pisica într-un cimitir pentru animale de companie. Și ce s-ar întâmpla dacă pisica s-ar întoarce a doua zi, vie, dar fundamental diferită?
Îmi amintesc că trec drumul și mă gândesc că pisica a fost ucisă pe drum și apoi m-am gândit ce ar fi dacă un copil ar muri pe acel drum? Și am avut această experiență cu Owen (fiul meu) alergând spre șosea, când am reușit să-l prind și să-l trag înapoi. Și cele două lucruri tocmai s-au adunat, pe o parte a acestei autostrăzi a fost ideea a ceea ce s-ar întâmpla dacă pisica s-ar întoarce, iar pe cealaltă parte a autostrăzii era cazul copilului care s-a întors. Așa că, atunci când am ajuns pe cealaltă parte, eram galvanizat de idee, dar nu într-un mod melodramatic. Știam imediat că era un roman”, scrie King pe site-ul său oficial.

Stephen și soția sa nu erau foarte mulțumiți de roman, deoarece era foarte autobiografic. Manuscrisul a stat ticsit în sertar timp de câteva luni și dacă n-ar fi fost obligațiunea contractuală – romanul nu ar mai fi apărut niciodată.

It (Orașul bântuIT), 1986

It, cartea despre un clovn care trăiește într-un canal de scurgere și terorizează un grup de copii, iar apoi, ani mai târziu, îi bântuie din nou ca adulți, a născut o frică de clovni printre majoritatea copiilor și chiar adulților.

King cu familia trăia în Boulder, Colorado, în 1978, când, într-o seară, el s-a pornit pe jos să-și ia mașina de la auto-service. Trecând pe un pod de lemn, el și-a amintit de vechea poveste despre trei iezi și un monstru care trăia sub pod. Ideea de a transfera istoria în condițiile vieții moderne i-a părut destul de captivantă. Însă el a decis să revie această poveste doar peste 2 ani, pe parcurs acumulând idei despre intercalarea amintirilor maturilor din copilărie. Începutul a fost pus abia în 1981, deja atunci King înțelegea că romanul va fi voluminos. Lucrul asupra cărții a durat 4 ani.

Am decis că podul poate fi un simbol – punctul de plecare. Am început să mă gândesc la Bangor, orașul în care am trăit cândva, la canalul său ciudat care întretăia orașul și am decis că podul poate fi orașul în sine, dacă are ceva dedesubt. Dar ce ar putea fi sub oraș? Tuneluri. Canalizare. Aha! Loc minunat pentru un monstru! În canalizare trebuie să trăiască monștri! A trecut un an <…> Am început să-mi amintesc de  Stratford, Connecticut, unde am trăit fiind copil. În oraș era o bibliotecă în care secțiunea pentru adulți și secțiunea pentru copii erau legate printr-un coridor scurt. Am decis că și el este podul pe care trece fiecare copil pentru a deveni un adult”, scrie autorul pe site-ul său oficial.

Ideea unui clovn ucigaș este, de asemenea, înrădăcinată în adevăr. Criminal în serie John Wayne Gacy, care a ucis 30 de bărbați tineri și băieți în zona Chicago în anii 70, juca rolul clovnului Pogo la petrecerile pentru copii.

Misery, 1987

Romanul Misery spune istoria unui scriitor care este răpit de o fană nebună, Annie Wilkes, și care îl impune să rescrie ultima sa operă așa cum ea consideră că ar fi potrivit. Personajul Annie, descrisă de King și jucată de Kathy Bates în filmul ulterior, este, de fapt, ancorat în problemele lui King cu drogurile. „Annie a fost problema mea cu droguri și ea a fost fanul meu numărul unu. Doamne, n-a vrut niciodată să plece”, spune King.

King a mai povestit lui George W. Beahm, autorul cărții biografice The Stephen King Story, că inspirația pentru Misery a venit de la reacția fanilor săi care s-au arătat nemulțumiți de nuvela The eyes of the Dragon scrisă în 1984. Cartea a fost întâmpinată negativ, deoarece The eyes of the Dragon era o carte fantasy, fără elemente de groază, lucru care i-a construit reputația autorului de până atunci. 

În On writing, o carte autobiografică în care autorul împarte cu cititorii secretele pentru scrierea unei cărți de succes, King a destăinuit momentul în care a înțeles clar care va fi conținutul următoarei sale cărți: „În zborul New-York – Londra am adormit și am văzut un vis în care un autor era ținut captiv la o fermă de către fana sa bolnavă psihic. Fana avea și un purceluș numit Misery. Autorul avea piciorul fracturat și nu putea evada, era închis și ținut ca un prizonier. Când m-am trezit, am scris visul pe un șervețel American Airlines, dar l-am pierdut mai apoi. Totuși, mi s-au întipărit în minte cuvintele fanei: „Nu, domnule, nu a fost o glumă proastă, atunci când am numit purcelușul Misery. Vă rog să nu gândiți astfel, domule. Nu, am numit-o astfel din dorința de a onora idolul meu, ceea ce este cea mai pură dovadă de dragoste. Ar trebui să fiți flatat.

O altă sursă de inspirație pentru Misery a fost opera lui Evelyn Waugh, The man who loved Dickens. King scrie pe site-ul său oficial: „Inspirat de The man who loved Dickens, în care un bărbat îl ține captiv pe un alt bărbat și îl impune să citească cu voce tare operele lui Dickens, eu m-am gândit: Ce ar fi dacă chiar Dickens ar fi prizonierul?

Se mai spune că sursa de inspirație pentru crearea personajului Annie Wilkes a fost Geene Jones, o infermieră care lucra în anii 70-80 și care era suspectată că a omorât intenționat circa 60 de persoane. Geene le injecta pacienților substanțe chimice și îi resuscita, astfel obținând laudă și recunoștință de la colegi.

Operele lui Stephen King ne demonstrează că inspirația te poate prinde oriunde și oricând, e destulă doar o scânteie, iar imaginația va face totul de la sine.

MPC: www.getalternative.com

Comentarii

comentarii


Sarcasmul este pasiunea mea. Cărțile sunt hobby-ul meu. Dragostea – frigiderul meu mereu gol. De ce gol? Păi, țin dietă.

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE