READING

Dumitru Crudu: „Oamenii care pot fi triști, nu mai...

Dumitru Crudu: „Oamenii care pot fi triști, nu mai pot fi și falși. A fi trist e o mare calitate”

Având peste 10 cărți publicate, Dumitru Crudu este unul dintre cei mai prolifici scriitori din Republica Moldova. Scrie cu sinceritate, umor și multă înțelepciune. De asta te îndemn să-i cauți cărțile Salutări lui Troțki, Falsul Dimitrie, Măcel în Georgia, Un american la Chișinău, etc., prin librării.

Într-un interviu declarai că, în timp ce îți făceai studiile în Georgia, ai descoperit goliciunea ta interioară și falsitatea. Câte lucruri s-au schimbat de atunci?

Dumitru Crudu: Marea mea problemă e că, vrând-nevrând, am devenit fals. Nu societatea m-a făcut să fiu așa, nu mediul din jur, nu șefii sau inamicii, ci felul cum trăiesc. Goana asta permanentă la job, de la un job la altul, de la magazin acasă, faptul că întârzii peste tot și nicăieri nu reușești, ești mereu în contra-cronometru, peste tot întârzii orice ai face și cu fiecare zi ce trece tot mai multe lucruri le lași pe mâine, unde mai pui că nici nu are cine să le facă în locul tău – toate astea te fac să nu mai ai timp să rămâi cu tine însuți, să te plimbi prin parc, să contemplezi soarele care apune sau un copac înflorit. Prin parc treci de la un serviciu la altul. Soarele care asfințește nici nu-l mai observi. Vezi un copac înflorit doar când e frânt de vreo furtună și cade peste vreo mașină. Iată de ce mă simt fals și nu mai cred că sunt profund și autentic. Profund și autentic mai sunt doar când citesc sau când scriu.

Acela a fost momentul din viața ta care a inspirat volumul de debut Falsul Dimitrie? A avut vreun rol personalitatea lui Ivan cel Groaznic la scrierea acestei cărți?

Dumitru Crudu: M-a inspirat să scriu poeziile din FALSUL DIMITRIE trecutul meu. Trecutul meu este marea mea necunoscută. De ce am făcut anumite lucruri și nu altele? De ce știind că anumite lucruri sunt niște mari păcate, totuși le-am făcut? Ce m-a făcut să cad și să greșesc? Cum de a intervenit iraționalul în viața mea și am putut să fac anumite greșeli pe care după aia le-am regretat toată viața mea? Eu le-am făcut sau altcineva? Sunt întrebări la care nu am găsit un răspuns. Din întrebările astea și se constituie  FALSUL DIMITRIE. Ivan Cel Groaznic, sigur. Ca și Pușkin cu Boris Godunov. Peste trecutul meu suprapunându-se istoria lumii.

Știm că ai fost nominalizat cu această carte la premiul Poetul European al Libertății în acest an. Cât de importante sunt premiile pentru un scriitor?

Dumitru Crudu: Nu m-am așteptat să fiu nominalizat la acest premiu. Cum s-a întâmplat? Jakob Kornhauser, traducătorul meu, mi-a tradus câteva poeme din carte pe care le-a trimis la acest concurs, la care au participat sute de poeți din toată Europa. Nu m-am așteptat să fiu selectat printre cei opt câștigători, care au fost automat nominalizați la acest premiu, câștigat la ediția precedentă de Ana Blandiana. A fi nominalizat e însă deja un premiu în sine, pentru că asta înseamnă să ți se traducă volumul în polonă. Așadar, cartea mea va fi tradusă în polonă  și va fi publicată în Polonia, de unde se trage unul dintre marii FALȘI DIMITRIE ai lumii care s-a autoproclamat țarul Rusiei și a guvernat un timp imperiul fără să fie țar aievea. Ce mi-aș fi putut dori mai mult?

Unii vorbesc pretențios despre inspirație și mărturisesc că un artist ar trebui să aibă la cherem timpul necesar pentru a-și căuta muza. Cum percepi tu inspirația? Aștepți muza pentru a scrie sau crezi că este un moft pe care nu și-l poate permite oricine?

Dumitru Crudu: Așa cum eu scriu în fiecare zi câte o povestire pentru un sait din Moldova, nu am când să aștept inspirația. Nu o aștept, ci o provoc. Cum? Înainte să scriu, alerg o oră. După care mă așez la masa de scris. Eu nu pot să scriu dacă nu fac sport. Sportul mă inspiră să scriu. Scriu leoarcă de transpirație și gâfâind.

În acest context, este scrisul o meserie, soartă sau blestem?

Dumitru Crudu: Scrisul, la fel ca și lectura, face parte din cele șapte mari minuni ale lumii. Pentru mine, este și meserie, soartă și blestem, în același timp.

S-a întâmplat vreodată să-ți spună cineva că nu ești îndeajuns de bun în ceea ce faci? Ai căutat să-l contrazici?

Dumitru Crudu: Foarte mulți. Nu. De ce nu ar avea și ei dreptul la părerea lor?

Te consideri un bun psiholog al moravurilor și trăirilor omenești? Obișnuiești să-i scanezi pe oameni și apoi să folosești tipajele în cărțile tale?

Dumitru Crudu: Din păcate, nu sunt un psiholog prea bun. De aia și îi invidiez foarte tare pe scriitorii care reușesc să-i vadă pe oameni până-n străfunduri. Eu nu pot, deși îmi doresc din tot sufletul să redau complexitatea trăirilor umane. Ce mi-ar mai plăcea ca oamenii din textele mele să fie mai profunzi, mai triști, mai umani, mai nostalgici, mai vulnerabili, mai emotivi, mai iertători, mai imperfecți. Sper să reușesc asta la un moment dat.

În ultima ta carte, „Salutări lui Troțki”, scrii: „Numai un om care nu te mai iubește poate să-ți dea să papi cartofi murdari, am conchis eu și mi-am amintit cum, acum o săptămână, Iulia mi-a turnat borş într-o farfurie murdară, și cum, acum două zile, mi-a dat să mănânc brânză stricată.” Deci, am stabilit ce înseamnă să nu te mai iubească. Dar ce este iubirea? Cum o percepe Dumitru Crudu?

Dumitru Crudu: Iubirea? E cel mai frumos dar care ni s-a dat. Și trebuie păzit ca să nu rămânem fără el. Adică fără sens și busolă.

Tot în „Salutări lui Troțki” găsim o proză plină de umor, dovada fiind fragmentul de mai sus. Cât de mult te salvează umorul în viață?

Dumitru Crudu: Umorul și iubirea e totul. Umorul apropie oamenii și dezumflă tensiunile. Umorul ne face să fim mai umani, iar iubirea ne ajută să ne păstrăm mințile.

Cei care te cunosc știu că Dumitru Crudu este și un personaj în viața reală. Datorită zâmbetului carismatic, datorită vorbei și pentru că poți face așezări într-un picior. Ai vreun geamăn în opera ta? Ori dacă cineva vrea să-l cunoască pe personajul Dumitru Crudu poate s-o facă doar personal?

Dumitru Crudu: În Salutări lui Troțki m-am oglindit mai ales în fel de fel de picaro, pentru că mai ales în tinerețea mea și eu am fost un fel de picaro. Am construit însă și unele personaje care nu-mi seamănă deloc, care sunt mai autentice decât mine și sunt așa cum aș fi vrut să fiu și eu, dacă mi-ar fi ajuns mai multă minte, înțelepciune și curaj pentru asta.

Chestionarul lui Proust, într-o formă adaptată, este nelipsit din interviurile noastre. De ce îți este frică cel mai mult?

Dumitru Crudu: De imixtiunea iraționalului în viața mea.

Ce gust are tristețea?

Dumitru Crudu: Tristețea are gustul autenticului. Vorbeam mai sus de falsitate. Ei bine, oamenii care pot fi triști, nu mai pot fi și falși. A fi trist e o mare calitate.

Imaginează-ți că ai șansa să-l întâlnești pe Dumnezeu și poți să-i pui doar o singură întrebare. Care ar fi aceasta?

Dumitru Crudu: Nu i-aș pune nicio întrebare, ci i-aș mulțumi pentru tot.

Ce sfaturi ai pentru un scriitor începător?

Dumitru Crudu: Să citească mai mult decât scrie.

Recomandă, te rog, 5 cărți cititorilor HaiBun.

Dumitru Crudu: Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țâbuleac, Vinil de Igor Guzun, Afganii de Alexandru Vakulovski, Iar dimineața vor veni rușii de Iulian Ciocan, Dicționarul Auafed de Doru Ciocanu, Îngerașul purta fustă mini de Nicolae Spătaru. Iată că deja sunt șase, așa că mă opresc aici.

MPC: www.rasputin.md/www.fotoroom.md/Ana Popenco

Comentarii

comentarii


Am visat aseară că mâncam alături de Monstrul Zburător de Spaghete. Mi-a întins o bere și mi-a spus s-o beau acum… cât n-am ajuns în iad. În iad berea e caldă și stripperii bătrâni.

Follow on Instagram @doinafikhman

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE