READING

„Femeile la carte” se revoltă prin literatură și a...

„Femeile la carte” se revoltă prin literatură și artă

De atâtea decenii, secole, milenii femeii i s-a atribuit un loc în societate, în casă, la masă, încât deja avem dezvoltate în noi instincte specifice acestui sex frumos – cade un copil, chiar și străin, ne înțeapă un picuț la inimă, vedem pe covor un fir de ață, ne aplecăm și-l strângem, ne simțim atât de incomod când începe cineva să strângă masa, că ne ridicăm frumușel și dăm o mână de ajutor. De atâtea decenii, secole, milenii ne-am știut locul, iar de 50 de ani încoace, de când ne-am încumetat să punem întrebarea Oare aici ar trebui să stau? Oare vreau să stau aici mai departe?, creăm numai probleme. Creăm numai probleme societății, persoanei de alături, copilului care – vai! – crește, având un exemplu nu chiar bun de mamă.

Nu vreau să mă bag în politică, istorie, juridică – nu sunt domeniile la care excelez, dar m-aș băga într-un domeniu în care sunt profi și în care mă dezvolt în fiecare zi și despre care încerc să învăț cât mai multe din mers, din practică, din experiență – domeniul simțurilor și emoțiilor personale.

Joi, la cafeneaua librăriei Cărturești Verona, s-au întâlnit femeile pentru a se revolta. Prin poezie. Ah, ce poate fi mai frumos decât să te revolți printr-un rând, prin literatură, prin artă? Evenimentul s-a numit Femeia la carte, făcându-se aluzie la expresia mult prea bine cunoscută – femeia la cratiță. Elena Vladareanu, Angela Marinescu, Nora Iuga, Simona Popescu, Simona Sora, Bianca Burța-Cernat și Gabriela Adamesteanu. S-au întâlnit zânele astea ale literaturii contemporane din România și s-au revoltat, purtând cercei, rochii cu flori, pantofi cu toc, păr proaspăt vopsit, ruj pe buze. S-au revoltat așa cum au putut mai bine, fiind prezente și deschizându-și cartea. Au citit despre celulită, vergeturi, CRATIȚĂ, sex, moarte, revoluții, despărțiri și prăjituri.

Stând acolo cu femeile astea în față și cu alte femei în stânga și în dreapta mea, mă tot gândeam la rolul femeii în societate și locul acesteia în literatură. Din experiența mea de bibliotecară știu cum stau lucrurile în literatură, știu cum stau cărțile pe raft. Rafturile sunt pline de autori-bărbați. Dacă putem numi vreo 3 femei din secolul al XVIII-lea, vreo 3 din al XIX-lea, vreo 10 din al XX-lea care au scris, care au ajuns să fie citite și în zilele noastre și care au rămas să fie cumpărate în continuare pentru rafturile personale sau cele ale bibliotecilor publice. Ce se întâmplă cu secolul XXI? Zeci, mii, zeci de mii de femei s-au încumetat să scrie. Pardon! Să publice. Și-au adunat jurnalele, caietele, scrisorile, amintirile și au început a le rescrie, repovesti celor care le-au primit pe aceste femei cu brațele deschise și goale de prejudecăți și așteptări. Iar femeia a început să ocupe tot mai mult loc pe raft și să lase mai mult loc liber la bucătărie. Cratița cu apă pentru borș cu sfeclă a început să dea în foc, iar femeia a continuat să scrie.

Așa precum Doinei i s-a spus să stea la cratiță și i s-a vorbit despre sentimentalismul literaturii scrise de femei… așa nu ar trebui să vorbim cu nimeni. Nici cu un bărbat, nici cu o femeie. Dacă s-ar vorbi cu o fetiță așa cum se vorbește cu un băiețel din primii ani de viață, ajunsă la 20 de ani femeia nu s-ar rușina de ceea ce și-ar dori să devină, de ce ar vrea să facă, de câți copii ar vrea sau nu să nască, de câte rețete ar vrea să știe, de câte cărți ar vrea să scrie, despre ce ar vrea să scrie – despre celulită, suferință, moarte sau sex.

Urmăresc cu atenție rândurile pe care le citesc aceste femei din fața mea, dar le urmăresc cu atenție și gesturile – cum își beau cu grijă ceaiul sau apa, cum își privesc copilul care aleargă prin cafenea, cum își scot colile A4 din geantă, cum încearcă să liniștească același copil, rugându-l să-i deseneze ceva, cum pun mâna pe umărul colegei care citește emoționată la microfon, cum se gândește că dacă ar fi puțin mai liniște, puțin mai multă liniște…

Urmăresc aceste femei și îmi imaginez ce ar fi fost dacă în fața mea ar fi stat bărbați nebărbieriți, cu un pahar de tărie în mână, cu copiii lăsați acasă sau aruncați într-un prezervativ înnodat, cu foile boțite, cu urme de spermă și cafea pe ele, cu cămașa un pic descheiată și cu privirea flămândă.

Atâtea femei tinere în sala asta.

Atâtea femei frumoase în seara asta.

Lăsați femeia să-și aleagă locul și să-și tragă singură scaunul sub ea!

MPC: Facebook/Cărturești

Comentarii

comentarii


Am învățat literele și să citesc în cei 7 ani de acasă. Acum învăț să lecturez. Follow on Instagram @chiparus

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE