READING

Învățăturile lui Dostoievski pentru fratele său...

Învățăturile lui Dostoievski pentru fratele său

Scrisorile sunt mai mult decât nişte amintiri, fiind împregnate cu aromele evenimentelor din trecut, și păstrează totodată cronologia şi autenticitatea faptelor descrise. Lucru pe care ni l-a lăsat drept moștenire și Dostoievski, așa cum, lucru bine știut, acesta nu a avut niciodată un jurnal. În schimb, s-au păstrat scrisorile autorului, unde îşi expune gândurile şi frământările interioare în diferite perioade ale vieţii.

Totodată, din scrisorile lui Dostoievski putem afla despre inspiraţia şi originea caracterelor personajelor sale, dar şi despre condiţiile de viaţă ale marelui scriitor. De menţionat aici că scrisorile din secolul al XIX-lea erau apreciate ca şi o creaţie literară, de aceea aveau un conţinut consistent şi serios, în acelaşi timp fiind verificate şi rescrise de câteva ori. Cele mai remarcabile scrisori ale lui Dostoievski sunt adresate fratelui său, Mihail Dostoievski. Eu am selectat câteva gânduri din răvașele autorului, înțelepciune pe care acesta a ținut cu tot dinadinsul s-o transmită lui Mihail, gânduri sau fragmente de idei care se mai regăsesc și în romanele „Fraţii Karamazov”, „Idiotul”, „Crimă şi pedeapsă” şi „Adolescentul”.

Pentru a cunoaşte iubirea, natura, pe Dumnezeu, trebuie să simţi, nu să gândeşti. Toate acestea se cunosc cu inima, nu cu mintea!

Să fii om şi să rămâi om printre oameni, şi în clipe de tristeţe şi de bucurie – acesta este sensul vieţii.

Omul este o taină. Dacă ar fi să o dezlegăm toată viaţa, atunci poţi zice că nu ai trăit în zadar. Eu sunt preocupat de această taină, fiindcă vreau să rămân om.

Cu cât mai mult spirit şi calităţi interioare, cu atât mai frumoasă este viața noastră. Desigur, disonanța este teribilă, dezechilibrul din societate este terifiant. Exteriorul ar trebui să fie în armonie cu interiorul.

Doamne, cât de mulți înțelepți, bătrâni, cunoscători, farisei ai vieții, mândri de experiența şi personalitatea lor, fără valoare, care întotdeauna îţi predau lecţii de credință, fără a pătrunde în esența acestor cuvinte.

Viaţa este un dar, fiecare minut ar putea fi o clipă de fericire. Dacă am fi ştiut asta în tinereţe!

Sunt mulțumit de viața mea. Mă tem doar de oameni: mai mult de o persoană simplă, decât de una complicată. Cu toate acestea, şi aici în închisoare, am distins oameni în cele din urmă. Cât de distractiv a fost să găsești aurul sub coaja brută.

Un lucru uimitor vreau să vă spun: dintr-o nenorocire și situaţie tragică, am căpătat experienţă şi o neobişnuită încredere în sine.

În interior se duce o luptă, dar în această luptă a spiritului, persoanjul (omul) ajunge la o maturitate emoţională. Sufletul meu este liniştit, fiindcă păstrează o taină importantă (taina omenirii şi a vieţii pe pământ).

Cred că nu este nimic mai frumos, mai profund, mai rezonabil, mai plăcut, mai curajos și mai perfect decât Hristos și nici nu poate fi. Mai mult, dacă cineva mi-ar fi dovedit că Hristos este în afara adevărului și, într-adevăr, că adevărul este în afara lui Hristos, aș vrea mai degrabă să rămân cu Hristos, decât cu adevărul.

Dacă obișnuiți să citiți în limba rusă, atunci nu ezitați să citiți scrisorile marelui scriitor care sunt disponibile în varianta electronică. Să aveți spor!

Comentarii

comentarii


Îmblânzitoare de cărți, visez să întâlnesc zorii zilei cu prințul Mîșkin și vulpea.

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE