READING

Iulian Ciocan: „Eu scriu foarte încet. Asta e dram...

Iulian Ciocan: „Eu scriu foarte încet. Asta e drama mea”

Pe Iulian Ciocan l-am cunoscut din textele pe care le scrie pentru Europa Liberă, apoi i-am citit romanul Iar dimineața vor veni rușii și, în sfârșit, l-am cunoscut face to face la cenaclul Republica. Mie-mi place sinceritatea lui Iulian Ciocan, atât cea reală, cât și din texte. De asta cred că are cărți atât de bune.

Sunteți scriitor și critic literar. Cea de-a doua meserie vă ajută la scris ori cât de critic sunteți cu propriile texte?

Iulian Ciocan: Nu mai fac critică literară din 2006, dar, fireşte, faptul că am ţinut un curs de Teoria literaturii şi că am scris cronici m-a ajutat. Teoria şi critica te ajută să te detaşezi de propriul text şi să-l priveşti de la o parte, te ajută să-ţi aranjezi materia narativă, să păstrezi o logică a felului în care evoluează personajele şi o coerenţă a întîmplărilor. În general, sînt destul de critic cu textele mele, iar după ce le public le găsesc tot felul de lacune.

Din experiența dumneavoastră, cât durează procesul de scriere a primul manuscris până la redactarea acestuia și semnalul bun de tipar?

Iulian Ciocan: Eu scriu foarte încet. Asta e drama mea. Am multe poveşti de pus pe hîrtie, dar jobul şi o sumedenie de probleme îmi lasă puţin timp pentru scris. Primul roman l-am publicat în 2007, al doilea – în 2011, al treilea – în 2015. În mod normal, al patrulea ar trebui să apară în 2019.

Aveți la activ trei romane și mai știu că lucrați acum la altul. Despre ce va fi acesta? 

Iulian Ciocan: Într-adevăr, lucrez acum la un roman care, cred, se va deosebi de precedentele. Pot să vă spun doar titlul – “Crăpătura”. Mai multe n-o să vă divulg, căci îmi place să existe un soi de mister care să învăluie o ficţiune în devenire.

Ați lansat recent cartea Tărâmul lui Sașa Kozak, un roman al tranziției postcomuniste, în Franța. Cum a fost această experiență? Se consumă cartea românească acolo?

Cartea românească în Franţa are aceleaşi probleme ca şi în SUA sau Germania, adică este puţin vizibilă. Există părerea că în Franţa ea ar fi trebuit să fie mai cunoscută şi mai căutată pentru că au existat trei autori români foarte populari pe malurile Senei – Ionesco, Cioran şi Eliade.  Din păcate, cei trei nu au reuşit să creeze mari oportunităţi pentru alţi scriitori români, pentru o receptare adecvată a literaturii române. În ceea ce mă priveşte, pot să spun că sînt foarte calm. Editura care m-a publicat e de nişă, nu e foarte mare, dar e bună. Sînt semne că vor exista nişte ecouri şi am de gînd să-mi valorific şansele, atîtea cîte vor exista.

De altfel, nu este prima traducere a romanelor dumneavoastră. În plus, ați reușit să atrageți atenția unor critici din exterior. Cât de lung a fost drumul până la acest succes?

Iulian Ciocan: E adevărat, am mai publicat romane la edituri prestigioase din Cehia şi Slovacia şi am avut destul de multe cronici favorabile. Fragmente din romanele mele au apărut în SUA, Brazilia, China, Belgia, Germania. Drumul acesta e destul de dificil pentru un scriitor din Moldova. Altminteri, mai e mult pînă la un succes mare. Important e să-ţi scrii textele şi acestea să fie interesante. Iar un text bun va fi observat la un moment dat de cineva. Asta e convingerea mea.

Într-un interviu ați povestit despre experiența dumneavostră în cadrul PEN World Voices of International Literature din Manhattan, unul dintre cele mai importante evenimente literare din America, și remarcați rolul lansărilor de carte pentru promovarea ulterioară a cărții. De ce credeți că la noi nu se practică lansările de o mai mare anvergură?

Iulian Ciocan: Da, participarea la PEN World Voices a fost o experienţă insolită. Am văzut atunci cum trebuie să prezinţi o carte ca să trezeşti interesul publicului. În Moldova, anvergura lansărilor de carte se reduce de multe ori la numărul de prieteni sosiţi ai autorului, iar creaţia autorului ridică deseori serioase semne de întrebare.

Tot în același interviu remarcați că scriitorilor basarabeni nu le-ar strica o mai mare doză de încredere în textele lor. Când credeți că va fi momentul să exclamăm că în Moldova se scrie cea mai bună literatură?

Iulian Ciocan: Rămîn cu părerea că basarabenii trebuie să fie mai încrezători. În definitiv, nu contează ţara în care scrii. Contează cum scrii. Iar Moldova îţi oferă chiar o sumedenie de teme şi motive pe care altcineva, într-o altă ţară, ar trebui să le caute cu osîrdie. Nu cred că încă e momentul să exclamăm că literatura din RM e foarte bună. Există texte bune, valoroase, dar şi multă mediocritate ce de multe ori e promovată cu surle şi tobe. Sîntem acum într-o perioadă de acumulare, aş zice. Ar mai trebui să treacă nişte ani ca să putem face un bilanţ încurajator.

Aveți publicate nu doar romane, ci și texte jurnalistice. Mă refer la Realitatea cu amănuntul la Europa Liberă. Scrieți despre politică, societate, tipaje omenești, situații, etc. În ce măsură personajele sau situațiile din aceste materiale le utilizați la conceperea unei linii de subiect pentru romane?

Iulian Ciocan: Într-o măsură foarte mare. De multe ori decupez din cotidianul cenuşiu al RM-ului cîte un omulean, îl bag în ficţiune şi mai departe dau frîu liber fanteziei. Adică realitatea e pentru mine un starting point.

Aveți vreun program fix pe care-l urmați când scrieți ori poate obiceiuri pe care le considerați  indispensabile?

Iulian Ciocan: Sînt un scriitor ocazional, dacă se poate spune aşa. Nu am un program fix. Scriu doar atunci cînd am posibilitate sau cînd simt nevoia. Ca să pot scrie, am nevoie de izolare şi de linişte. Mă enervează orice sunet mai puternic. Ani în şir am scris în bucătărie, în fapt de seară.

Chestionarul lui Proust, într-o formă adaptată, este nelipsit din interviurile noastre. Ce înseamnă fericirea pentru Iulian Ciocan?

Iulian Ciocan: Fericirea pentru mine înseamnă sănătatea şi fericirea celor dragi şi apoi terminarea unui roman. Atunci cînd termin de scris un roman sînt foarte fericit.

Unde se termină libertatea unuia și începe libertatea altuia?

Iulian Ciocan: Asta vedem aproape în fiecare zi pe străzile Chişinăului. Un vecin e liber, fireşte, să ragă în apartamentul său, dar în cazul în care răgetul acesta mă trezeşte în dricul nopţii libertatea vecinului ar trebui limitată.

Dacă îl întâlniți pe Dumnezeu și aveți șansa să-i puneți doar o singură întrebare, care ar fi aceasta?

Iulian Ciocan: Eh, dificilă întrebare. Mai curînd ar fi o rugăminte.

Recomandați-ne 3 dintre cărțile dumneavoastră preferate.

Iulian Ciocan: Sînt foarte multe cărţi care îmi plac. Nici nu ştiu cum aş putea să aleg numai trei. Dar să încercăm. Vă recomand cu încredere trei romane: Enciclopedia sufletului rus” de Victor Erofeev, „Mătuşa Julia şi condeierul” de Mario Vargas Llosa şi „Locul care mă cheamă” de Robert Penn Warren.

PC: www.archiv.literaturenights.eu

Comentarii

comentarii


Am visat aseară că mâncam alături de Monstrul Zburător de Spaghete. Mi-a întins o bere și mi-a spus s-o beau acum… cât n-am ajuns în iad. În iad berea e caldă și stripperii bătrâni.

Follow on Instagram @doinafikman

RELATED POST

  1. Dany

    4 May

    Pateam acelasi lucru. Solutia la mine a fost sa ii las radioul sau televizorul aprins la caine si daca era noapte si o lumina. cum uitam sa fac asta cum ma atentionau vecinii Ana, cumpara o zgarda speciala de la un magazin specializat si in cateva saptamani se obisnuieste si nu mai latra.Zgarda emite mici socuri electrice cand latra cainele si dupa o vreme catelul se abtine crezand ca il va curenta din nou, dar dupa ce nu va mai latra ii pastrezi la gat doar o zgarda simpla.La cainele meu a functionat foarte repede.Bafta!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE