READING

Literatura din căștile tale: 10 podcasturi literar...

Literatura din căștile tale: 10 podcasturi literare

Mai ține minte cineva de existența podcasturilor? Au fost foarte populare o vreme, dar să știți că încă nu au murit. Podcasturile literare sunt de fapt o adevărată comoară! Să fim sinceri, te-ai întrebat vreodată cum sună vocea scriitorului tău preferat? Cum ar suna dacă el și-ar citit propriile lucrări? Ar fi diferit de cum citești și interpretezi intonațiile naratorului? Dar ce gândește autorul cutare despre o anumită carte, de unde se inspiră, cum e în discuția cu alți oameni?

M-a cam luat valul punând atâtea întrebări, dar toate astea pot fi descoperite, ascultând podcasturi. În plus, sunt perfecte de ascultat în drum spre universitate/job, mai ales dacă te-ai săturat de muzica din telefon 🙂

Selecția pe care am făcut-o conține podcasturi internaționale, sunt în engleză, însă e și o oportunitate de a vă îmbogăți cunoștințele lingvistice și de a afla ce discuții despre literatură se poartă dincolo de granițele țărilor românești.

Dacă nu cunoașteți limba engleză, mergeți direct la sfârșitul articolul și găsiți bonusul 🙂

  1.  New Yorker Fiction Podcast: emisiune lunară despre lecturi și discuții cu editorul de ficțiune, de la faimosul ziar The New Yorker, Deborah Treisman;
  2. Slate’s Audio Book Club: un podcast care critică și discută cele mai noi și importante titluri de carte. Tot în cadrul acestui podcast sunt citite fragmente din cărțile selectate pentru discuție;
  3. The Guardian Book Podcast: o emisiune săptămânală care analizează lumea literară, cea poetică și trendurile literare. La discuții deseori participă scriitori care îți expun părerea asupra problemelor din lumea literară, vorbesc despre cele mai recente evenimente și lansări de carte;
  4. Books and Authors: podcastul este divizat în două emisiuni: Open Book și A Good Read. În prima, Mariella Frostrup discută cu scriitorii despre lucrările lor, iar în a doua Harriett Gilbert comentează cărțile ei preferate și ultimele descoperiri literare;
  5. The Lit Up Show: emisiune săptămânală despre cărți, literatură și interviuri cu cei mai provocatori și îndrăgiți scriitori;
  6. The Writing Studio: scriitorii vorbesc despre obiceiurile lor de scris, experiențe, cum fac față blocajelor de scriere și fanilor;
  7. American Writers: un podcast făcut pentru a ajuta toți scriitorii, indiferent de experiență. Se pune accent pe tehnici de scriere, construcția dialogurilor, dezvoltarea firului narativ, etc.;
  8. Writing Excuses: fiecare episod are 15 minute și abordează practic toate aspectele procesului de scriere;
  9. Geek’s Guide Show: un talkshow foarte geeky, fiindcă discuțiile sunt despre Sci-Fi în literatură, jocuri, filme, etc. Multe discuții sunt și despre tehnologii, știință și gândire critică. Poți găsi emisiuni cu G.R.R. Martin, Chuck Palahniuk sau chiar oameni de știință;
  10. Book Riot: Jeff O’Neal şi Rebecca Schinsky, doi oameni care lucrează în industria editorială, vorbesc săptămânal cu  inteligenţă şi umor nu doar despre cărţi şi recomandări de carte, ci şi despre toate ştirile legate de industria de carte apărute în ultimele zile. Emisiunile lor sunt clasate pe teme, astfel e ușor să alegi ce vrei să asculți.

Bonus!

All u can read – un podcast românesc cu Marius Chivu. Formatul e de tip interviu cu discuții despre cărți, artă, muzică, fotogafie cu diverși invitați.

Audiție plăcută și nu uitați să împărtășiți cu noi podcasturile voastre preferate.

Comentarii

comentarii


Un om ca o mare. Follow on Instagram @veronica_zubcu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE