READING

Lucruri pe care nu le știai despre romanul Stăpânu...

Lucruri pe care nu le știai despre romanul Stăpânul Inelelor

Multe generații au crescut cu Stăpânul Inelelor, iar mai târziu și cu ecranizările lui Peter Jackson, această carte devenind un cult și regina genului fantasy. Unde mai pui că odată pe an este sărbătorit și Hobbit Day, în cinstea legendarului personaj din cărțile scriitorului englez, J.R.R.Tolkien. Alte curiozități despre fantastica lume a scriitorului le-am cules în textul de mai jos:

Așadar, tu știai că…

1. J.R.R. Tolkien a fost profesor la Oxford o mare parte din viața sa și, în timpul lunilor de vară, el și-ar fi completat veniturile prin verificarea lucrărilor studenților. Asta se întâmpla în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când hârtia putea adesea să lipsească. În consecință, Tolkien ar fi scris adesea bucăți din Stăpânul Inelelor pe lucrările vechi ale studenților.

2. Romanul urma să fie publicat inițial într-un singur volum, dar editorii lui Tolkien, Allen and Unwin, au insistat să-l publice în trei volume pe parcursul unui an din motive economice. Acestea încă mai sunt considerate un roman integru, de asta, din punct de vedere tehnic, este greșit să numești Stăpânul Inelelor o trilogie.

 Prima ediție a romanului Hobbit publicată în 1937 după desenele lui Tolkien. PC: Wikipedia

3. Prima adaptare a romanului a fost o piesă la radio. Aceasta a fost produsă de BBC între 1955 și 1956 și a avut 12 părți separate. Astăzi nu s-au mai păstrat copii ale acestei adaptări, dar se spune că Tolkien ar fi urât această versiune și ar fi numit-o îngrozitoare.

4. Ediția daneză a cărții lui Tolkien a fost ilustrată de regina Danemarcei, semnându-le cu pseudonimul Ingahild Grathmer.

 PC: George Allen & Unwin / Ingahild Grathmer / hellbentfortaters.blogspot.com

5. Tolkien a vândut drepturile pentru ecranizarea cărții Stăpânul Inelelor în 1969 pentru 10,000 de lire sterline.

6. Tolkien a inventat termenul hobbit, menționând etimologia numelui într-un apendice al romanului Stăpânul Inelelor. Hobbit, scrie el, provine de la cuvântul holbytla (tr. cel care sapă găuri), termen care corespunde englezei vechi (n.r. limba anglo-saxonilor până aproximativ în 1150 și cu influențe germanice; limbă foarte diferită de engleza modernă).

7. Există trei tipuri de hobbiți: Harfoots: Acesta este cel mai numeros grup de hobbiți și cei mai mici în statură. Fallohides: Acesta este cel mai mic grup de hobbiți și cei mai înalți, fiind cei mai aventuroși și preferând pădurile. Stoors: Acest grup de hobbiți trăiau în mare parte pe lângă râuri și erau unicii care foloseau corăbii și înotau.

8. Hobbiții aveau un calendar distinct: fiecare an începea sâmbătă și se termina vineri, iar fiecare dintre cele 12 luni ale anului aveau câte 30 de zile.

9. Până să devină Frodo, Tolkien numise acest personaj Bingo Baggins.

 Actorul Martin Freeman și regizorul Peter Jackson în timpul filmărilor pentru The Hobbit. PC: www.gizmodo.com

10. În 2004, pe insula indoneziană Flores, au fost descoperite rămășițele unor hominizi din paleolitic care seamănă extrem de mult cu hobbiții lui Tolkien. Acești oameni, numiți Homo floresiensis după insula pe care le-au fost găsite rămășițele, aveau mărimea unor copii de 3 ani și picioare mai mari în comparație cu proporțiile celorlalte părți ale corpului.

PC: www.businessinsider.com

Comentarii

comentarii


Am visat aseară că mâncam alături de Monstrul Zburător de Spaghete. Mi-a întins o bere și mi-a spus s-o beau acum… cât n-am ajuns în iad. În iad berea e caldă și stripperii bătrâni. Follow on Instagram @doinafikhman

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE