READING

Mitoș Micleușanu: Moldova este și astăzi o „Planet...

Mitoș Micleușanu: Moldova este și astăzi o „Planetă” stranie, unde lumea „se bucură de viață cum poate”

Pe Mitoș l-am cunoscut acum un an la București. Obișnuită cu imaginea personajului din Planeta Moldova, mă așteptam să văd un tip extravagant, dar n-a fost să fie. Mitoș Micleușanu, dincolo de satirele și textele sale, este un om înțelept și visător care transmite radiații ionizate cu mare putere de pătrundere. După o discuție cu el, te duci inspirată acasă. Asta ca să-i confirm cuvintele: „Pentru mine ceva „funcționează” atunci când spectatorul, ascultătorul sau cititorul se „umple” de ceva de la tine”.

S-a întâmplat să discut cu unii amici și să amintesc de numele tău, iar aceștia au făcut imediat o asociere cu Planeta Moldova. Când ați lansat proiectul cu Florin te-ai gândit că vei fi asociat cu personajele din această satiră? Ți-ai dori o altă imagine decât personajul din Planeta Moldova?

Mitoș Micleușanu: Situația din Moldova n-a fost niciodată roz și nici nu pare să se îmbunătățească (sper să mă înșel). Oricum, Moldova este și astăzi o „Planetă” stranie, unde lumea „se bucură de viață cum poate”, iar în substrat e multă frustrare și agresivitate pasivă. Eu am crescut pe această „Planetă”, o cunosc din interior, practic este o problemă care mă frământă permanent. Satira a fost și rămâne o descărcare, ca o micro-psihoză, fiindcă mă întristează profund acest „terci idologoic” la care s-a ajuns, după atâta „lucrătură” rusească, epurări și reeducări. Tocmai de asta mă preocupă perspectiva social/politică din Moldova și mă tot gândesc ce-aș putea face mai mult decât satiră, literatură sau analiză politică. 

Iar celălalt aspect legat de „imagine”… imaginea este doar o fațadă, o mască. Cu cât te preocupă mai mult să-ți păstrezi imaginea, cu atât vei suferi mai mult. Acțiunea contează, nu imaginea. Eu funcționez în mai multe planuri, niciodată n-am fost satisfăcut de staționarea pe un domeniu. Sunt un călător și sunt mai liber decât marea majoritate a celor specializați pe o singură felie. Dar asta înseamnă și responsabilitate și vinovăție și amețeală. Totuși, faptul că trăiesc „mai multe vieți” (mă refer la accesul în mai multe zone creative) asta chiar îmi dă un sentiment de „libertate sporită”.

Știu că tânjești după rarele tale vizite la Chișinău. Ai făcut din Moldova chiar o planetă, dar ai ales să trăiești la București. Ce ți-a motivat alegerea?

Mitoș Micleușanu: Cum am mai spus, eu sunt un călător prin lume și prin domenii. M-am născut în Crimeea, am crescut la Chișinău, am studențit la Cluj, m-am oprit la București. Dar nu bag mâna-n foc că voi rămâne aici. Poate peste zece ani voi cânta sau picta prin Spania, nu se știe niciodată.

Scriitor, pictor, muzician, fotograf, autor de sketch-uri. Mai este ceva ce trebuie să cunoaștem despre Mitoș Micleușanu?

Mitoș Micleușanu: Momentele mele de bucurie autentică sunt rare, am învățat mai degrabă să imit bucuria pentru a nu-i dezamăgi pe cei apropiați, etc. Familia, proiectele, călătoriile, toate mă ajută să scap (pe moment) de tristețe. Mă bântuie un sentiment de neputință și milă pentru oameni în general. Sentimentul de finitudine a lumii, a culturilor, a puterilor, a imperiilor… dar poate e chiar mai bine că suntem trecători. Fiindcă nu-mi place modul în care „homo sapiens” tratează natura, modul în care se expansionează și parazitează. Tot ce facem bun și frumos, facem doar pentru noi, suntem o specie egoistă și infantilă încă. Facem schimbări doar dacă ne ajunge cuțitul la os, de asta schimbările în general sunt brutale, asta denotă un anume primitivism și autosuficiență. Una dintre probleme este că ne considerăm superiori, speciali, etc. Dar cu ce suntem mai speciali decât un colibri? Are natura cu adevărat nevoie de noi? Are natura nevoie de Bach, de Van Gogh sau Fellini? Nu știu ce să zic… Sentimentul de superioritate este infantil.   

Ai înjurat în „Kasa Poporului”. Cum privești acum înjurăturile în textele literare?

Mitoș Micleușanu: În anumite contexte înjurăturile se justifică, în altele nu. Cine are un simț ascuțit al realității (în special marginale) va simți ce și cum trebuie dozat la acest capitol. Cert e că cei mai „scârbavnici de gură” sunt cei care în mod normal se prezintă foarte elegant, elevat, diplomatic! „Elitele” la beție o ard extrem de brutal la capitolul porno. Se descarcă serios, au și de ce. Când trebuie să fii atent la imagine și reputație, se adună niște tensiuni/presiuni 🙂 Oricum, după căderea cenzurii într-un spațiu cultural, e firesc să apară un val de scrieri extreme, ca o descărcare, dar cu timpul chestiunile se stabilizează, apare autocenzura, ne mai calmăm cum se spune și se mai duce din teribilismul literar.

Ți-ai descris textele într-un interviu ca fiind „o diaree conceptual-terapeutică cu pretenție de artă”. Te-ai tratat?

Mitoș Micleușanu: Aproape. 🙂 Acum sunt în perioada: „gestionare mai economă a delirului”, plus ”căutarea unor noi construcții literare și modalități de exprimare”. Pe de altă parte, mă atrage tot mai mult ideea de carte-obiect, „carte instalație”.

Ce se face în culisele unde se întâlnesc scriitorii de generație veche și cei din generație nouă?

Mitoș Micleușanu: Ce să se facă… Te bucuri pentru cei care vin cu un suflu nou, pentru cei care mai revigorează domeniul și te întristezi pentru cei care o iau prin bălării. Dar și bălăriile sunt necesare, mai ales ca reper: „cum să nu scrii”, de exemplu. Dar altceva e când folosești „bălăriile” intenționat, experimental. Eu m-am ocupat inclusiv și de asta. De aici și termenul de „diaree conceptuală”.

Făceai o emisiune televizată jucând rolul unui doctor. Ești gata să pui un diagnostic literaturii contemporane?

Mitoș Micleușanu: Problema e că tocmai literatura contemporană trebuie să pună diagnostice. Pentru mine literatura este o proiecție complexă a lumii, cu toate bunele și relele. Dar și o viziune intuitivă asupra perspectivelor sociale, culturale, etc. Acum, spre exemplu, e la modă un soi de realism postumanist. Foarte bine, să vedem ce se întâmplă… ăsta-i farmecul, nimeni nu știe încotro ne îndreptăm, dar suntem încrezători. 

Vreo șase ani în urmă, la o proiecție de film experimental, ai avut un discurs despre actul de creație și insistai pe imediata lansare a proiectului îndată ce ți-a apărut ideea. Mai reușești să continui să te ții de acest principiu? Dacă da, atunci care-i proiectul imediat următor a lui Mitoș Micleușanu?

Mitoș Micleușanu: Acum lucrez la un film documentar despre Moldova. Ceva serios și de durată.

Știm povestea din copilăria ta când ai schimbat o carte rară pe o culegere de Edgar Allan Poe. Vrei s-o povestești și cititorilor noștri? Care-i valoarea lecturilor pentru tine?

Mitoș Micleușanu: Eram la Liceul de Arte „Igor Vieru”, prin clasa a 7-a. Deci, se întâmpla prin 1985. Într-o zi am găsit în biblioteca tatălui meu o carte scoasă la xerox cu tehnici de luptă „spetznaz”. Tot felul de scheme, inclusiv cum să omori cu o mână 🙂 fără arme. Ei bine, după ce am studiat-o am dus-o la școală s-o arăt și colegilor, era un must see. Colegii au rămas cu gurile căscate, iar unul dintre ei chiar mi-a propus un târg, m-a întrebat cât vreau pe ea, etc. I-am spus că orice târg este exclus, e cartea lui tata și dacă nu o mai găsește, mă omoară (cu o mână:))) Dar colegul meu n-a abandonat ideea, mi-a spus: „Am și eu o carte rară, super tare, cu povestiri de groază!” El îmi știa punctul slab, mie îmi plăcea tot ce era mai horror, de la filme la cărți. Deci, mi-a adus cartea și chiar dacă autorul Edgar Allan Poe îmi era total necunoscut, m-am apucat s-o răsfoiesc curios. La un moment dat dau la cuprins de proză: „Masca morții roșii”. Titlul ăsta mi s-a părut cunoscut, dar nu mi-am dat seama de unde. Am început să citesc proza cu pricina și la un moment dat am avut un soi de „revelație” tulburătoare. Mi-am dat seama foarte clar că știu de undeva povestirea asta. Apoi mi-am amintit… Aveam vreo 5 ani, eram la țară la niște rude. Într-o seară de iarnă, eu cu verișoara mea mai mare, Silvia, stăteam într-o parte încălzită a casei și povesteam. După ce afară s-a întunecat, ea îmi propune o poveste de groază. Eu curios (încă nu cunoșteam groaza:), am acceptat. Ea începe să-mi povestească, eu vizualizam totul, ca un film horror. Am întrebat-o speriat de unde a auzit povestea. Ea mi-a spus că a citit-o undeva, dar nu mai ține minte autorul. Ei bine, când am realizat că tocmai am dat peste prima povestire de groază din viața mea, am făcut acel troc imediat, fără să mă mai gândesc la consecințe. Iar despre lecturi… Eu am avut de mic acces la o bibliotecă serioasă, a părințior mei care lucrau în învățământ și medicină. De asemenea, am avut acces și la biblioteca bunicului meu din partea mamei, care era învățător la liceu, avea mult umor și era pasionat de filosofie. Cu alte cuvinte, am îndrăgit cărțile de mic, mai ales că n-am fost forțat de nimeni să citesc și le-am descoperit firesc, din curiozitate. 

Ce este mai important pentru omul Micleușanu? Ceea ce ai reușit să faci până acum sau aspirațiile pentru viitor?

Mitoș Micleușanu: În general, nu mă mulțumește ce-am realizat, îmi pare puțin sau irelevant. Dar am și lucrări care funcționează, la modul serios. Pentru mine ceva „funcționează” atunci când spectatorul, ascultătorul sau cititorul se „umple” de ceva de la tine. Apoi se gândește, ruminează, poate se enervează, poate își rezolvă o problemă, poate îi vine o idee, poate pune la cale ceva grandios 🙂 Cam asta contează, să împingi lumea înainte sau măcar s-o zdruncini un pic, s-o pui pe gânduri. Atențiune: Cutremur de idei! :))

Revenind la chestionarul lui Proust…Cum arată fericirea supremă?

Mitoș Micleușanu: Somnul etern după o beție sinistră cu Moloch 🙂

Despre ce nu ai scrie niciodată?

Mitoș Micleușanu: Dacă aș scrie aici despre ce n-aș scrie, va ieși c-am scris deja. N-ar mai fi valabil 🙂

Cum aș vrea să mor…

Mitoș Micleușanu: Cum o fi… Nu vreau să-mi fac planuri 🙂

Dacă a-i sta față în față cu Dumnezeu și a-i avea posibilitatea să-i pui o singură întrebare, care ar fi aceasta?

Mitoș Micleușanu: Nu vă supărați, mai aveți și alte opțiuni?

sursa foto: © Mircea Struțeanu/ www.struteanu.com

Comentarii

comentarii


Am visat aseară că mâncam alături de Monstrul Zburător de Spaghete. Mi-a întins o bere și mi-a spus s-o beau acum… cât n-am ajuns în iad. În iad berea e caldă și stripperii bătrâni.

Follow on Instagram @doinafikman

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE