READING

O nouă invenție: Cărțile braille cu imagini 3D car...

O nouă invenție: Cărțile braille cu imagini 3D care ajută copiii orbi să citească

Revoluția tehnologică a adus nu doar iPhone-ul, realitatea virtuală și dronele, dar și o invenție care urmează să schimbe viața copiilor cu deficiențe de vedere. O echipă de la Universitatea din Boulder, Colorado, a folosit imprimarea 3D pentru a crea versiunile tactile ale celor mai renumite cărți pentru copii.

Tom Yeh, profesor de informatică în cadrul universității, a început proiectul Tactile Picture Books pentru a crea soluții personalizate care să-i ajute pe tinerii cititori ale căror nevoi nu sunt satisfăcute prin metodele convenționale de publicare.

„Ideea principală a fost să modificăm grafica 2D în una 3D într-un mod tactil. Îmbinând metodele grafice și folosind formule matematice, am căutat să oferim posibilitatea părinților, profesorilor și susținătorilor să-și printeze propria carte ilustrată 3D”, a menționat Tom Yeh pentru dezeen.com.

Cum îi ajută pe copilașii orbi? Fiecare poveste este spusă printr-o combinație de text braille și o imagine 3D. Echipa a reinventat o serie de titluri celebre, inclusiv Omida Mâncăcioasă de Eric Carle și Arca lui Noe, împreună cu o serie de puzzle-uri și hărți.

În plus, Tactile Picture Books îți oferă șansa unică să te folosești și tu de invenția lor. Ai nevoie doar de un printer 3D, iar fișierele digitale ale cărților ilustrate le poți descărca absolut gratis din librăria lor online.

PC: 3D Hubs 

Comentarii

comentarii


Am visat aseară că mâncam alături de Monstrul Zburător de Spaghete. Mi-a întins o bere și mi-a spus s-o beau acum… cât n-am ajuns în iad. În iad berea e caldă și stripperii bătrâni.

Follow on Instagram @doinafikman

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE