READING

Oameni și cărți. Discutăm cu farmacista Diana Mere...

Oameni și cărți. Discutăm cu farmacista Diana Mereșevski

Pe Diana am cunoscut-o — unde? — pe Facebook, iar asta datorită pasiunii noastre comune — literatura. Îi urmăresc, întotdeauna cu interes, sugestiile, cărți despre care scrie cu sensibilitatea unei cunoscătoare. Laudă frumos și critică la fel. Tocmai ea, pentru setea asta nestăvilită de carte, a devenit eroina unui nou articol din cadrul proiectului Oameni și cărți.

Diana Mereșevski spune că a devenit farmacistă din întâmplare, așa cum, o știm și noi, visele din copilărie se dovedesc la maturitate doar… vise. A vrut să fie veterinar, pictoriță, arheolog, dar și criminalistă:

„Mi-am dorit foarte mult să învăț în România. O vară întreagă am dus tratative intense cu tatăl meu. Mi-a oferit două opțiuni: Iași sau București. Dacă găseam ceva potrivit în Iași sau București, ar fi acceptat. Pe vremea aia selecția pentru facultate se făcea după media dintre notele de la bacalaureat și a testului de inteligență. În funcție de locul unde te aflai în lista întocmită după  medii aveai sau nu posibilitatea alegerii. Antropologie și criminalistică nu erau în general, așa că  am optat pentru farmacie la București”.

Îi place ceea ce face. Povestește despre meseria ei cu multă mândrie, iar provocările, ei bine, n-o mai sperie după nopți nedormite în care doar învăța chimie, iar când îi pun obișnuita mea întrebare despre cum și-ar fi omorât personajul, dacă era un scriitor, pomenește, zâmbind, iarăși despre universitate:

„Facultatea de farmacie prevede o disciplină foarte frumoasă care se numește toxicologie. A fost una dintre preferatele mele, prin urmare, dacă aș intenționa să îmi ucid personajul, aș alege o metodă subtilă, fără „daune corporale” și o otravă care nu ar lăsa urme”.

Cu aceeași pasiune vorbește despre cărți. Își amintește că prin clasa a doua deja citea „lecturi suplimentare”. A citit o vreme povești, apoi a trecut la detective — reminescențele cărora se regăsesc în interesul ei pentru criminalistică. A marcat-o, pe atunci, Călărețul fără cap de Thomas Mayne Reid. În aceeași perioadă l-a descoperit pe Zaharia Stancu și Desculț. Îi iubea pe Bacovia și Rebreanu. Acum cultivă această pasiune copilașilor săi, Anastasia și Teodor. Ea zice că trebuie să creezi un mediu propice lecturii acasă, să îi dezvălui copilului frumusețea unei biblioteci, să-l provoci să descopere „taina cărții” și, într-un final, să citești tu însuți. Să fii un exemplu:

„Am o fetiță și un băiat. Anastasiei îi cumpăr cărți și i le pun la îndemână. Nu le citește pe toate. De obicei, e foarte principială, nu citește dacă vârsta indicată pe carte nu corespunde cu a ei. După ce a boicotat două, care erau recomandate de la 10 ani, am devenit mai atentă la alegeri. Teodor însă asculta cu drag povestea de seară citită de mine”.

Acum, probabil, te întrebi cum de-i reușește să îmbine jobul, familia și cărțile. Răspunsul, mărturisește Diana, este simplu. Dacă unii oameni au pasiuni precum brodatul, gătitul sau plimbările cu bicicleta, atunci ea a citit dintotdeauna: „Dacă iubești ceva cu adevărat, găsești timp, cât de puțin, dar găsești”.

Diana, cu aceeași răbdare, visează să adune o bibliotecă personală. Face referire la biblioteca lui Umberto Eco cu peste 30.000 de cărți, dar este modestă. Vrea măcar o bibliotecă asemănătoare cu cea a Irinei Hakamada. La moment — fiica ei, Anastasia, le-a numărat — are 700 de cărți și investește lunar, calculat și la reduceri, câte 200-300 de lei. În plus, își alege cărțile pe sprânceană. Dacă e literatură de ficțiune străină, atunci neapărat trebuie să fie premiată sau cel puțin nominalizată. Dacă citește un autor pe care-l consideră foarte bun, îi citește toată opera. Așa i s-a întâmplat cu Coetzee, Yalom, Hesse și, mai nou, Philip Roth. Alteori, zice ea, alege în funcție de editură. Îi place Humanitas și traducerile lor. Așa l-a descoperit pe Alain Finkielkraut, momentan printre favoriți, iar de la editura Trei PPT pe Fromm:

„Dacă e să mă gândesc, recomandările de carte tot mi-au fost făcute de către cărți sau de autori. De exemplu, Esther Perel îl citează pe Fromm, Fromm pe Rollo May, Yalom pe Rollo May și pe Oliver Sacks, Pleșu pe Liiceanu, Liiceanu pe Noica și Dragomir, Cioran merge „la pachet” cu Eliade și Steinhardt și așa, din una într-alta, te faci cu un „must read”. Mai verific ce zice Goodreads și, bineînțeles, citesc cronici de carte”.

De asta, la întrebarea cu autorii preferați, îi este greu să răspundă:

„Aici chiar nu știu ce să zic. Ar trebui să cântăresc zile întregi cui să îi dau întâietate. O să zic așa: Cărtărescu pentru felul halucinant de a scrie. Deși l-am citit aproape integral, rămân cu Orbitor sub pernă. L-aș reciti, dacă aș avea timp. Dacă e Hesse, atunci e Lupul de stepă, dar citit în rusă. M-au dezamăgit traducerile românești. Coetzee, pentru că mă fascinează, dar, de obicei, nu îl recomand. Așa un paradox. Bine, dacă ar fi să începi cu ceva din Coetzee, atunci cu Dezonoare.”

Iar pasiunea asta pentru lectură, Diana o împărtășește și cu cititorii platformei Bookhub, unde scrie periodic despre descoperirile sale literare:

„Nu am avut niciodată necesitatea de a împărtăși impresiile. În materie de cărți sunt o egoistă, cred și acum că, împărtășind, fac un soi de striptease mental. În general, am o problemă cu scrisul, eu sunt omul care citește, cel puțin eram. Nu intenționez să scriu cărți, nu am așa vise. Am început să mă împart cu cele citite la rugămintea prietenilor. Mai întâi impresiile au fost de genul unui triaj: face sau nu să pierzi timpul, apoi când aveam timp puteam să scriu mai multe. Acum însă sunt recunoscătoare acelui om care m-a susținut în drumul acesta și m-a încurajat, pentru că scriind cronici de carte am devenit mai atentă, disciplinată și mai puțin superficială. Sunt două tipuri de cărți despre care nu voi vorbi public: cărțile pe care le consider de proastă calitate și cărțile care mi-au plăcut foarte mult, cărțile în care am găsit răspunsurile la întrebările mele cele mai intime, iar intimitatea nu se afișează”.

*Rubrică susținută de elefant.md. Toate cărțile menționate în articol le găsiți AICI.

PC: Arhivă personală

Comentarii

comentarii


Am visat aseară că mâncam alături de Monstrul Zburător de Spaghete. Mi-a întins o bere și mi-a spus s-o beau acum… cât n-am ajuns în iad. În iad berea e caldă și stripperii bătrâni. Follow on Instagram @doinafikhman

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE