READING

Oameni și cărți. Discutăm cu jurnalista Natalia Se...

Oameni și cărți. Discutăm cu jurnalista Natalia Sergheev

Știe să povestească frumos și autentic despre alți oameni, dar, după cum mărturisește eroina noastră, îi place prea puțin să povestească despre ea. Totuși, Natalia Sergheev, jurnalistă la Radio Europa Liberă, n-a tăgăduit să vorbească despre pasiunea ei pentru lectură în cadrul proiectului nostru Oameni și Cărți. Și, de la sine înțeles, pentru a citi acest articol veți avea nevoie de un stilou pentru notițe. Niciun titlu, recomandat vreodată mie de Natalia, nu l-am regretat. Iar asta, vă zic eu, este o calitate rară.

Natalia, când era mică, a vrut să devină călugăriță, negociator cu teroriștii, gropar și astronom. S-a reprofilat, la sugestia unei profesoare de engleză, în jurnalistă. În alte circumstanțe, râde ea, cine știe de a cui înmormântare se ocupa acum. În parte, meseria de jurnalist i-a permis să cristalizeze curiozitatea ei pentru viețile și trăirile altora și, după cum menționam la început de articol, să evite orice întrebări legate de propria ei viață. Acum ea pune întrebările, iar numele, ei bine, cu modestie, îl scrie doar la final de reportaje. Cât despre provocările din această meserie, spune Natalia, cea mai mare dintre ele – cea mai mare de până acum – a fost bursa Vaclav Havel la Radio Europa Liberă. A petrecut două luni în redacția de la Chișinău și alte șase la cea din Praga. Acolo a cunoscut persoane pe care a ajuns să le admire și cu care a băut nu o singură bere cehească, având libertatea să se ocupe de lucruri pe care le considera cândva intimidante – de la moderația emisiunilor radio live, până la realizarea documentarelor TV.

Și, chiar dacă nu-și vede viața separată de jurnalism, preferă să se gândească mai puțin la un apogeu în carieră sau premiu în acest domeniu. Ambiția ei este să povestească istorii despre oameni și lumea din jur, așa încât să placă. Pentru că, Natalia este ferm convinsă, o poveste scrisă bine poate dezrădăcina stereotipuri și crește gradul de empatizare cu oamenii necunoscuți pe care, probabil, îi poți întâlni oricând pe stradă. Iar dragostea ei pentru această meserie se interferează cu lectura:

„Nu cred că aș fi fost jurnalistă, dacă nu aș fi iubit lectura. Cărțile mi-au trezit interesul față de alți oameni, față de ceea ce au de spus. Tot ele m-au învățat să-mi închid gura și să ascult cu atenție. La drept vorbind, nu știu niciun jurnalist bun care nu citește.”

Natalia povestește că nu-și amintește vreo etapă a vieții sale care să nu fi fost însoțită de cărți și lectură:

„Când eram în clasele primare, voiam nespus de mult ca mama să-mi ia de Anul Nou cartea „Universul – enciclopedie pentru adolescenți”. Ea costa vreo 55 de lei pe atunci, sumă enormă de bani pentru părinții mei. Mi-o doream într-atât de mult, încât am vorbit despre asta la radio. Am sunat la o emisiune care prelua în direct doleanțele muzicale ale ascultătorilor. Moderatoarea s-a arătat surprinsă când a aflat că de Anul Nou vreau o carte și nu calculator ca alți copii. Nu de alta, dar nu știam ce e asta calculator. Mare mi-a fost mirarea când sub brad totuși am găsit enciclopedia. Încă mai tare m-am mirat, când a devenit clar că limbajul era prea științific pentru mine. Era o carte pentru adolescenți, până la urmă. Iar eu – un copil de clasa 1-2 – stăteam cu dicționarul de sinonime și încercam să citesc despre universul pulsatoriu și giganții roșii, să nu mă dau de gol că nu înțeleg nimic.”

A început cu Abecedarul, a învățat să citească în limba rusă din ziare, dar, de departe, influența vine din biblioteca impresionantă a mamei sale pe care, de-a lungul timpului, a moștenit-o. Așa i-a descoperit pe clasici: Mihail Bulgakov, Alexandre Dumas, Feodor Dostoievski etc. Are grijă să-și completeze biblioteca de fiecare dată când trece pe la vreun anticariat, dar, cel mai des, o completează prietenii Nataliei care, cu orice ocazie, îi dăruie cărți. Are peste 300 de cărți și, Achtung!, este în căutare de rafturi noi:

„Eu am îndrăgit lectura din necesitate, cred că. Nu am avut prea mulți prieteni în copilărie, filmele de pe casetele VHS le știam pe de rost și cărțile erau refugiul meu preferat. Un așa zis „security blanket”, cum ar zice Linus din banda desenată Peanuts. De ceva timp am încetat să încerc să conving pe alții că lectura e sexy. Fiecare va găsi cartea potrivită, la timpul potrivit.”

Totuși, de câțiva ani, citește cărți exclusiv pe Kindle:

„Nu-mi vine să cred că era un timp când vorbeam despre „mirosul cărților” și „senzația de răsfoit pagini”. Mi-a luat ceva timp să înțeleg că una nu exclude pe alta. Îmi face plăcere să citesc, fie vorba de o carte veche, găsită într-o librărie obscură din Iași, fie un e-book, descărcat într-o cafenea. Dacă aș fi să estimez câți bani cheltuiesc pe cărți, ar fi între o mie și două mii de lei pe an.”

Autorii săi favoriți sunt William Shakespeare, Hunter S. Thompson și Ray Bradbury, iar printre cărțile preferate se numără Vipers’ Tangle de Francois Mauriac, care e o frumusețe de lectură despre ură, To the Lighthouse de Virginia Woolf, fiindcă felul ei de a simți și a scrie este incandescent, și O singurătate prea zgomotoasă de Bohumil Hrabal, fiindcă mi-e dor de Praga. Iar cartea preferată pe care încă n-am citit-o” e Infinite Jest de David Foster Wallace:

„Cele mai lucide personaje pentru mine sunt practic întotdeauna adolescenți. M-ai făcut să-mi aduc aminte de Alaska, din Looking for Alaska de John Green, pe care am citit-o cu mai mulți ani în urmă. În pofida problemelor pe care le am acum cu această carte, la momentul lecturii Alaska m-a marcat din motive necunoscute mie. Doar fraza: „Y’all smoke to enjoy it. I smoke to die” cât face. Tot ea m-a ajutat să fac un pas spre maturitate, când mi-am dat seama că majoritatea fetelor portretizate în literatura YA nu există în viața reală.”

Își alege cărțile – Natalia face referință la Flaubert – care se țin pe „stil”, cărțile în care, într-un fel, nu se întâmplă nimic. Dacă totuși are chef de un subiect incitant și întorsături de situații, se uită la un film. Pescuiește cărțile bune în locuri neașteptate. De exemplu, într-un interviu din revista Esquire sau videouri pe Youtube (Natalia ne recomandă să-i urmărim pe Better Than Food și A Clockwork Reader). Totuși, regula principală a Nataliei (!) este să nu-i citească pe autorii populari, ci pe scriitorii favoriți ai scriitorilor populari:

„O carte este valoroasă, dacă mă face să simt. The Bluest Eye de Toni Morrison m-a făcut să plâng isteric, în hohote, de parcă cineva a pornit la maxim robinetele interne. Похороните меня за плинтусом de Pavel Sanaev este una dintre cele mai amuzante cărți tragice peste care am dat. Stoner de John Williams m-a ținut trează toată noaptea. Găsesc cărți bune extrem de rar, dar sunt gata să le caut până-n pânzele albe.”

*Rubrică susținută de elefant.md. Toate cărțile menționate în articol le găsiți AICI.

PC: Arhivă personală

Comentarii

comentarii


Am visat aseară că mâncam alături de Monstrul Zburător de Spaghete. Mi-a întins o bere și mi-a spus s-o beau acum… cât n-am ajuns în iad. În iad berea e caldă și stripperii bătrâni. Follow on Instagram @doinafikhman

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE