READING

Ronin Terente: „Refuz să fiu câinele cuiva, refuz ...

Ronin Terente: „Refuz să fiu câinele cuiva, refuz să mor pentru o idee în care nu cred”

Basarabia are poeți talentați, iar unul dintre ei este – numiți-l cum vreți – Micul Psih, Parazitul Proletar, Ronin Terente sau Sergiu. Care-i treaba cu aceste personaje – nu, nu este o tulburare de identitate – aflați din acest interviu. Vă promit că vă aprovizionați cu citate pentru câteva zile.

Dacă cineva te-ar întreba cine ești, ce-ai avea să-i spui?

Ronin Terente: Sunt om şi tot ce-i omenesc nu mă lasă indiferent. Asta cred că i-aş răspunde. Şi, în timpul liber, gândesc. (râde) Dacă e să fim mai cerţi în răspunsuri, atunci aş spune că încerc să rămân întreg la minte, iar asta îmi ocupă mai mult timp decât speram, mai ales în epoca manipulării mediatice.

Ești actor, scrii versuri, faci muzică și mai nou ești reporter. Mai trebuie să știm ceva? Te-ai gândit vreodată care ar fi limitele tale și câte meserii ești dispus să mai încerci?

Ronin Terente: În teorie aş putea practica orice meserie, dacă mi-aş da silinţa. Consider că stă în firea omului să facă orice (dacă îşi doreşte asta cu adevărat), doar că unii au fost născuţi pentru ceva anume şi ei ar trebui să-şi descopere şi să-şi hrănească talentul. Apropos, sunt din tabăra celor care cred că dacă e să fii un şofer de maxi taxi, păi ar trebui să fii cel mai bun şofer de maxi taxi şi să nu speri că vei deveni cosmonaut. Mai bine cel mai bun şofer, decât cel mai prost cosmonaunt, sper că ai prins idea. (zâmbeşte) M-aş concentra pe actorie şi scriitură, dacă asta mi-ar asigura un venit aici. Din păcate, în Moldova trebuie să faci orice, ca să-ţi permiţi să faci ce-ţi place.

Parazitul Proletar pe blog, îți mai semnezi textele cu Mic-ul Psih, Ronin Terente pe Facebook și în interviuri și Sergiu în viața reală. Aceste patru personaje sunt la fel sau ceva îi diferențiază? S-a întâmplat vreodată să-i încurci?

Ronin Terente: Nu sunt la fel. Sunt 4 heteronime care ar putea uşor trăi singure, dacă aş vrea asta. Sergiu e omul din spatele acestor măşti, nu-l vreau în faţă şi chiar nu las oamenii străini să-mi spună pe nume. De ce? Ordinarii vor vorbi de frustrări. E adevărat, la început erau frustări, dar mi s-a întâmplat ceva curios între timp, am crescut. Când am intrat în lumea artiştilor, fiind un băietan de jos dintr-o familie de muncitori simpli, foarte mulţi intelectuali mi-au tăiat avânturile cu părerile lor dure şi critice vizavi de ceea ce făceam şi fac, sunt un tip sensibil şi mă atingeau, nu o dată am mers acasă şi, sincer vă spun, îmi dădeau lacrimi. Scriam un text pe care-l făceau bucăți diferiţi experţi în ale scrisului. Aveau dreptate. A durat câţiva ani, în care am studiat toate slăbiciunile poeţilor pe care i-am prins, apoi am ascultat rap şi după toate astea l-am creat pe Micul Psih. O să fac din acest proiect cel mai bun poet în rap din tot ce a avut Basarabia în câţiva ani. Adevărul e că sunt un om foarte ambiţios şi nu-mi place să pierd. Devin nervos când pierd şi-mi place la nebunie concurenţa, mai ales dacă e să concurez cu minţi productive. Am petrecut câţiva ani studiind atent cum să ajungi să scrii bine o poezie şi pot să vă spun, cu mâna pe inimă, că nu mai am nevoie de muză pentru a scrie. Deci Micul Psih e poetul în rap, Parazitul Proletar e omul social şi critic, Ronin Terente e o figură care atacă, banalizează, merge împotriva curentelor şi normelor impuse, e un rebel punk în varianta clasică a acestei expresii (mulţi nu ştiu, dar chiar şi în TV), iar Sergiu e cel care-i aprovizionează pe toţi cu informaţie.

În trecut unele scriitoare obișnuiau să-și ia nume de bărbați pentru a fi admise în cercurile de literați, dar și pentru a fi acceptate de societate. Unii scriitori își luau pseudonime pentru că aveau nume prea complicate, ori căutau să-și ascundă identitatea și aceste experiențe sunt la fel de actuale și astăzi. Care-i faza cu pseudonimele tale? Crezi că asta oferă o mai mare greutate textelor tale ori este o metodă de a-ți reliefa personalitatea așa cum de multe ori nu reușește s-o facă numele real?

Ronin Terente: Sergiu e un om călit de greutăţi. Mulţi spun că mă jălui des pe reţele, nu e chiar aşa. Dacă aţi şti tot despre mine imaginea de pe fb v-ar părea o glumă spusă la un pahar într-un beci la ţară. Viaţa bate postările de pe reţele, prieteni. Mi-am luat un pseudonim pentru că mă reprezintă, adică reprezintă ceea ce fac. Nu că numele n-ar face asta. Sergiu vine de la servius, a servi, a fi la dispoziţia cuiva. Ceea ce făcea şi un samurai. Până a deveni ronin, adică a-şi pierde stăpânul. Am ales numele ăsta pentru că spune despre faptul că mi-am păstrat armele, am anumite norme şi valori, dar refuz să fiu câinele cuiva, refuz să mor pentru o idee în care nu cred. Exact despre asta e şi ceea ce fac. Îmi place smerenia, nu şi modestia. De aia lipsit de modestie vă voi spune că de multe ori pseudonimele au o personalitate mai colorată şi mai curioasă, decât cei care stau în spatele lor. Ai şansa să devii ce n-ai avut noroc să devii.

Ești foarte activ pe Facebook. Chiar dacă textele tale sunt pline de sarcasm, mi se pare că uneori ești debordant de sincer. De ce simți nevoia să le aduci aminte oamenilor că te percep diferit, că de fapt ești altfel? Opinia lor vizavi de personajul tău crezi că este importantă? Importantă pentru tine sau pentru personaj?

Ronin Terente: Nu mai sunt atât de importanţi comentatorii cum le-ar plăcea să creadă, îţi spun secretul. Spun ceea ce stă pe limba multor mutuali, dar n-ar avea curaj să scrie asta. Sinceritatea e arma nebunilor. Nimeni nu iubeşte nebunii până după moartea lor, când încep să le bage citatele pe avatar. Prefer să fiu acel nebun pentru ochii lumii. Nimic mai ipocrit decât masele. Mie nu mi-a plăcut să mă iau după val, de aia nu-mi pun steguleţe, nu scriu jesuis şi nu promovez vblog-uri sau #, decât #parazitulproletar. Trăiesc în chilia mea şi timpul mi-a demonstrat că dacă nu te iei după val, dacă stai calm la margine, refluxul îi va aduce înapoi la tine. Prefer să-mi ascult intuiţia şi să-i aştept pe cei care luptă cu morile, să obosească.

Nonconformismul tău este o formă de expresie sau o formă de protest social, de exemplu?

Ronin Terente: Trebuie să te dezamăgesc, eu m-am născut aşa, un picuţ straniu. N-am făcut ceva special, cum fac mulţi copii în perioada lor de pubertate sau bărboşii care s-au tuns după modelul ofiţerilor din perioada interbelică. Nu. M-am tuns singur cam 9 ani şi făceam tunsori pe care azi le au toţi, din clipa în care mi-a crescut barbă n-am prea îngrijit-o şi după ce mi-am făcut blog am scris doar ceea ce-mi trecea prin cap, chiar dacă m-am certat cu foarte multă lume după ce am vorbit despre teatru şi film. N-am făcut niciodată nimic ca să par nonconformist, pur şi simplu am probleme cu capul (sunt psihopat) aşa că n-a fost nevoie să mă strădui prea mult. Dacă e să mă iau după faza că în întrebare e jumătate de răspuns, atunci pot spune că sunt o expresie vie a protestului social.

Acum apare o altă întrebare. Citisem undeva că un scriitor poți să devii atunci când: prima regulă – urăști oamenii, a doua regulă – bei și a treia regulă – continui la nesfârșit să îndeplinești primele două reguli. Totuși, dincolo de glumă, ce rol joacă oamenii în viața ta de scriitor?

Ronin Terente: O să citiţi asta în poemul meu *Epistole către Nimeni*. N-o să mă crezi, dar tocmai despre asta e. Cum găsesc bani şi tipografie gata să rişte şi să-l scoată, o să aveţi răspunsul la asta. Dacă e să le iau pe rând pot spune că ura e un sentiment prea puternic şi nu pot spune că-l simt pentru oameni, pot spune că-mi plac oamenii, chiar îi iubesc, aşa la distanţă. N-aş spune că beau. Am încercat cam toate tipurile de drog pe care le propune oraşul şi am băut cam toate tipurile de alcool care mi-au căzut sub mână, chiar am avut şi scurte momente de dependenţă, dar nu pot spune că m-au ajutat prea mult în scris. Am făcut-o din curiozitate, să văd dacă ceea ce spui e adevărat şi pot spune că probabil da, dar nu funcţionează şi la mine. Mai degrabă scriu pentru că sincer cred că e nevoie de asta aici. Consider că poezia e pe moarte şi am impresia că sunt aproape să descopăr vaccinul. E un exerciţiu pe care-l am cu mine, dar şi o luptă. Dacă pierd şi aflu, într-un final, că toate au fost în zadar, nu mă costă nimic să-mi ard toate textele scrise şi să-mi sădesc roşii în seră, poate mă fac fermier.

Știm că ai lucrat trei ani de zile la un text pe care vrei să-l publici cât mai curând. Care-i povestea acestui poem?

Ronin Terente: Cum am mai spus, numele lui e Epistole către Nimeni. Probabil ştiţi povestea cu Ulise care minţise ciclopul Polifem că-l cheamă Nimeni şi după ce-l orbi, acesta ieşise şi urlă că Nimeni i-a scos ochiul, iar ceilalţi ciclopi râdeau de cazna lui. Bine, chiar dacă nu, vă spun că Nimeni vine de acolo. Dacă n-am uitat se pare că aşa era. Epistole pentru că-s numerotate şi unele strofe au o tentă biblică. Sunt 333 de strofe. Poemul e ca un joc, un puzzle care trebuie unit. E inversul normalului. N-are un eu liric stabil, o linie clară sau o logică a acţiunilor. Vă promit un poem straniu, probabil acesta-i cuvântul. A pornit povestea de la un text pentru o piesă. Apoi mă mutasem într-un apartament vechi în care trăise un nene care tocmai decedase de cancer, acolo avusem revelaţia. Am meditat mult asupra morţii, singurătăţii şi credinţei acolo şi, ca răspuns, am născut acest poem. N-am citit filozofie şi n-am căutat inspiraţie în alţi poeţi, doar am petrecut multe ore încercând să înţeleg cine sunt eu. Nu cred c-am înţeles, dar întrebările pe care mi le-am pus m-au schimbat definitiv. Pot spune cu certitudine că nu mai sunt cel care eram, asta se simte şi în poem, pentru că sunt bucăţi care au peste doi ani, alături de bucăţi care n-au mai mult de 2 săptămâni. E mult de vorbit, dar prefer să vorbească el pentru mine. Apropo va fi a doua mea lucrare, prima a fost o plachetă de versuri samizdat *Drumul spre Tibet*.

Te-ai gândit vreodată să te lași de scris? Și dacă totuși nu, care este acel mare scop care te face să nu renunți?

Ronin Terente: Nu m-am gândit. Scrisul e unica plăcere care nu mă costă nimic. Pot scrie măcar şi cu un băţ în glod. Iau cel mai ieftin pix şi cea mai ieftină foaie şi scriu. Sau pot dicta. Marele scop ar fi ca copiii tăi să recite textele mele la şcoală.

Revenind la chestionarul lui Proust. Care a fost cea mai jenantă întâmplare din viața ta?

Ronin Terente: Prima oară când am îmbrăcat un prezervativ credeam c-o să cadă dacă nu bag şi testiculele. Le-am băgat. A fost dureros.

Toți avem un erou pe care vrem să-l întâlnim. Fie zeitate, fie vedetă, fie un om de știință. Cine-i eroul tău?

Ronin Terente: Hristos.

Mai ai de trăit o zi. Care ar fi ultimul lucru pe care ți-ai dori să-l faci în astă viață?

 Ronin Terente: Dragoste.

Dacă ar fi să-l întâlnești pe Dumnezeu și îți oferă posibilitatea să-i pui doar o singură întrebare. Care ar fi aceasta?

Ronin Terente: A meritat?

Semnează al 5-lea heteronim.

sursa foto: Facebook.com/Ronin Terente

Comentarii

comentarii


Am visat aseară că mâncam alături de Monstrul Zburător de Spaghete. Mi-a întins o bere și mi-a spus s-o beau acum… cât n-am ajuns în iad. În iad berea e caldă și stripperii bătrâni. Follow on Instagram @doinafikman

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE