READING

Tatiana Țîbuleac: „Deocamdată nicio țară nu are ma...

Tatiana Țîbuleac: „Deocamdată nicio țară nu are mai multe locuri și oameni dragi ca Moldova”

Am discutat cu Tatiana Țîbuleac despre literatură, casă și despre „Vara în care mama a avut ochi verzi”, carte care urmează să fie lansată la data de 8 decembrie. Până totuși vă pricopsiți cu un exemplar – apropo, coperta este superbă – vă îndemn să citiți și interviul de mai jos.

Spuneai într-un interviu că Fabule Moderne a fost un „moft frumos”, dar uite că în viitorul apropiat urmează să lansezi o altă carte. Moftul a devenit ceva mai mult?

Tatiana Țîbuleac: „Fabule Moderne” a fost un experiment. Atunci când am început să scriu aceste mici povestiri nu m-am gândit vreodată că vor ajunge într-o carte. Abia născusem, mă plictiseam și îmi era dor să scriu – așa a apărut prima postare pe Facebook care avea cinci propoziții. Lumea a preluat-o și a devenit virală, apoi a apărut a doua de șapte propoziții și tot așa. Criticii le-au numit mai târziu proză scurtă, deși, să fim sinceri, doar câteva texte din carte sunt suficient de lungi ca să fie proză. Succesul cărții, neașteptat pentru mine, s-a datorat cred autenticității acelor povestiri și stilului mai specific în care au fost scrise. Și desigur optimismului. Este o carte care inspiră pentru că așa mi-am propus și pentru că personajele care știi că există cu adevărat nu pot să nu inspire.

În ceea ce ține de „moftul care a devenit mai mult”, eu am scris mereu cu moft sau fără, pentru că întâmplător aceasta îmi este și meseria. Și da, a doua carte, este ceva mai mult. Ca structură, ca intensitate, ca teme pe care le abordează. Nu știu acum dacă va fi mai apreciată decât prima, totuși cititorii din Moldova și din România se simt mai în largul lor cu cărți despre dragoste, sensul vieții, cărți motivaționale. Ceea ce pot spune este că noua carte mă reprezintă și că m-am simțit bine scriind-o.

Te-ai gândit vreodată să experimentezi cu formele? Poate poeme ori un roman de proporții?

Tatiana Țîbuleac: Poeme nu scriu, iar până la romane de proporții mai am. Eu mă tem de proporții, de mult, de mare și monumental. De fapt, niciodată nu am înțeles de ce tinerii scriitori se avântă imediat în romane de proporții și se visează neapărat Proust sau Dostoievski. Numărul paginilor nu este deloc important, povestea în schimb este. Noua carte este o nuvelă extinsă, în opinia mea, însă aștept să văd ce vor spune și alții 🙂

Câți au fost cei care ți-au scris și ți-au spus că s-au recunoscut într-una din fabulele tale?

Tatiana Țîbuleac: Mi-au scris mulți și încă îmi mai scriu. Cartea continuă să se vândă foarte bine și să fie citită, iar acum devine cunoscută și în România. Acest lucru mă emoționează, recunosc, foarte mult. Este adevărat ce se spune că „odată scrisă, cartea nu mai aparține scriitorului”. Uneori am sentimentul că nici nu mi-a aparținut și că a avut din start o viață proprie. Cartea mea este mereu cu oamenii, pe când eu – nu prea.

Cât de mult ești tu în aceste fabule?

Tatiana Țîbuleac: Este greu să mă regăsesc într-o carte despre alți oameni. Fabula „Acul” este probabil cea mai aproape de mine și de familia mea, în rest se poate spune că este cartea altora mai mult decât a mea.

Există un trend pe piață și nu mă refer doar la cea locală, vedetele își publică cărți. Fie acestea despre viața lor, culinărie, motivaționale ori nuvele, succesul editorial este garantat datorită numărului mare de fani care vor un exemplar din tiraj acasă. Crezi că succesul cărții tale se datorează în parte și faptului că ești o fostă vedetă PRO TV?

Tatiana Țîbuleac: Întotdeauna mă amuză când oamenii îi numesc pe jurnaliștii din televiziune „vedete”. Faptul că am fost prezentatoare de știri nu mă face deloc vedetă. Da, lumea m-a văzut, e drept, la televizor. Dar să prezinți un jurnal de știri nu este la fel cu a juca un rol de film sau a fi un muzician renumit. La televizune am fost și reporter, și editor, nu doar „vedetă”. Am muncit ca și ceilalți colegi de breaslă, din domenii mai puțin vizibile. Dar ca să-ți răspund la întrebare, cred ca într-adevăr o parte dintre cei care au cumpărat inițial cartea au știut cine sunt. Totuși, nu toți. Cartea se vinde mult peste hotare și este cumpărată de oameni care nici nu au auzit de mine pentru că plecaseră din țară fără să mă fi văzut la știri. Tinerii au aflat despre mine de pe Facebook, în urmă cu patru ani, iar unii cred că acolo m-am născut și am lucrat toată viața. 🙂

Este bine sau rău că „vedetele” scriu cărți? Este nicicum. Oricine poate scrie o carte, important este ca autorul să aibă ce spune. Oamenii cumpără cărțile nu pentru autor, ci pentru ceea ce povestește aceasta. Și Bob Dylan a scris o carte și vezi ce s-a întâmplat 🙂

Dacă ar fi să continuăm pe aceeași notă, atunci oamenii care au fost cândva pe sticlă și apoi renunță, scapă greu de obișnuințele vechi și caută cu tot dinadinsul să rămână în vizorul oamenilor. Oare acesta a fost motivul pentru care ai început să scrii?

Tatiana Țîbuleac: Te asigur că prezentarea știrilor nu creează dependență. 🙂 Din „obișnuințele vechi” mi-a rămas doar obiceiul de a întrerupe oamenii, când îmi pare că aceștia vorbesc prea mult. Înțeleg că vrei să fii delicată și nu vrei să mă întrebi pe șleau dacă am început să scriu din nevoia de a ieși din anonimatul imigranților. Răspunsul este și da și nu. Am început să scriu pentru că îmi era dor de vorbă, de casă, de cuvinte în limba română. Da, este posibil așa ceva! Acasă vorbim în limba engleză, la serviciu la fel, copiii erau prea mici ca să vorbesc cu ei și simțeam că am chef de povești. Am început să scriu în singura limbă în care mă simt nestingherită. În ceea ce privește atenția oamenilor – eu sunt de fapt introvert și cel mai bine mă simt acasă, în colțul meu. Evit pe cât e posibil sa mă aflu în „vizorul oamenilor” și aleg mereu găștile mici de prieteni. Planuri de a reveni în țară și a mă lansa în politică sau business nu am. De aceea, relația scris-citit este pentru mine cea mai firească formă de comunicare cu lumea exterioară.

Stai la Paris, dar pe Facebook scrii foarte mult și ești implicată în viața de aici, din Moldova. Îmi lasă impresia vagă că te-ai împărți între două tabere. Cum reușești să le împaci?

Tatiana Țîbuleac: Nu m-am împărțit deloc. Moldova rămâne pentru mine una dintre case, dacă nu chiar prima. Parisul este un loc în care trăiesc astăzi, unde sunt fericită, însă aș putea pleca de aici chiar mâine fără regrete. Deocamdată nicio țară nu conține mai multe locuri și oameni dragi ca Moldova. Sunt sigură că peste ani proporția se va schimba și atunci să mă mai întrebi o dată 🙂

Ce faci cu invidia din partea oamenilor? Presupun că este multă.

Tatiana Țîbuleac: Dacă este, eu nu o simt. Eu mă întâlnesc doar cu oameni care mă fac să mă simt bine. Evit lumea care nu mă iubește și care nu se iubește. Nu afișez viața mea personală nicăieri, țin pentru mine copiii, soțul, religia și bucuriile mici și plictisitoare ale familiei. Sunt câțiva oameni care au acces la viața mea și din partea lor simt doar normalitate.

Te-ai gândit vreodată să scrii în franceză? Au parizienii șanse să aibă fabulele lor moderne?

Tatiana Țîbuleac: În franceză nu, pentru că o vorbesc prost. Mă simt mai liberă în engleză. Am o ofertă de a traduce cartea în franceză, mă mai gândesc.

tatiana tibuleac_cartePovestește-ne puțin despre noua ta carte.

Tatiana Țîbuleac: Noua carte este, cum am spus mai devreme, o nuvelă. Este povestea unei femei bolnave de cancer care vine împreună cu fiul său într-un sat din Franța ca să moară. Se numește „Vara în care mama a avut ochii verzi” și este o carte destul de dură. Cancerul nu este tema principală, deși este firul roșu al povestirii. Mult mai importante pentru mine au fost alte teme: nefericirea umană, lipsa dragostei în familie, violența față de copii și față de sine, sistemul care îl umilește și îl îmbolnăvește pe om. Totuși, nu este o carte care lasă doar amărăciune. Este pe alocuri frumoasă și optimistă, este o carte despre o altfel de dragoste. Am încercat să fiu sinceră.

Dacă ai fi scris o carte de ficțiune și ai fi fost nevoită să-ți omori personajul, ce metodă ai fi ales?

Tatiana Țîbuleac: Cred că l-aș fi ucis la nervi, apărându-mi copiii sau pe cineva drag. Probabil că mi-ar fi simplu să premeditez o crimă, însă de ucis aș ucide la nervi.

Revenind la chestionarul lui Proust. Cum arată fericirea pentru Tatiana Țîbuleac?

Tatiana Țîbuleac: Posibilă, când nu încerc prea tare.

Dacă n-ai fi făcut jurnalism și scris cărți, ce meserie ți-ai fi ales?

Tatiana Țîbuleac: Mi-ar fi plăcut să fiu psihiatru. Încă mă mai gândesc.

Imaginează-ți că ai ocazia să-l întâlnești pe Dumnezeu și poți să-i pui doar o singură întrebare, atunci care ar fi aceasta?

Tatiana Țîbuleac: De ce am trăit eu și nu surorile mele?

Recomandă 5 cărți cititorilor HaiBun.

Tatiana Țîbuleac: De ce fierbe copilul în mămăligă – Aglaja Veteranyi; Dear Life – Alice Munro; Solenoid – Mircea Cărtărescu; On Chesil Beach – Ian McEwan; Москва – Петушки – Венедикт Ерофеев.

sursa foto: © Natalia Rusu

Comentarii

comentarii


Am visat aseară că mâncam alături de Monstrul Zburător de Spaghete. Mi-a întins o bere și mi-a spus s-o beau acum… cât n-am ajuns în iad. În iad berea e caldă și stripperii bătrâni.

Follow on Instagram @doinafikman

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE