READING

Uniunea Scriitorilor din Moldova i-a ales pe cei m...

Uniunea Scriitorilor din Moldova i-a ales pe cei mai buni scriitori ai anului 2016

Mai multe premii au fost decernate astăzi la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar cele mai bune cărți ale anului 2016 au fost jurizate de către Vladimir Beșleagă, Alexandru Burlacu, Mihai Cimpoi, Nicolae Negru, Maria Pilkin și Maria Șleahtițchi.

Astfel premiile juriului au fost următoarele:

Premiul pentru poezie s-a dus către Teo Chiriac cu Sufletul meu de până la Big Bang, printre nominalizați numărându-se Leo Butnaru cu Protestatarul și orga, Silvia Goteanschi cu Dulcele meu asasin, Radmila Popovici cu Urâta și Vitalie Răileanu cu Străin printre ape.

Premiul pentru proză a fost decernat lui Dumitru Crudu pentru Salutări lui Troțki, printre nominalizați fiind Lucreția Bârlădeanu cu Tunica portocalie și Lilia Bicec-Zanardelli cu Bumerang.

Premiul pentru eseu, critică şi istorie literară a fost acordat lui Adrian Ciubotaru cu Sfârșit de secol românesc, printre nominalizați aflându-se Nina Corcinschi cu Cărțile care mă iubesc și Aliona Grati cu Cronici în rețea.

Premiul pentru traduceri a fost luat de către Leo Butnaru cu Când plânge sacadat mașina de tocat Vol. I și Un tigru în stradă Vol. II, volume care aparțin lui de Daniil Harms.

Premiul pentru dramaturgie a fost decernat Mihaelei Perciun pentru Bustul lui Stalin, printre nominalizați fiind Vlad Grecu cu Do major cu Paula.

Iulian Filip și cartea acestuia Pălăriuța Oranj îl lecuiește pe Dumnezeu de răceală au luat premiul cărții pentru copii și tineret, nominalizată fiind și Silvia Ursache-Brega cu Basmele Bunicăi Siga.

Premiul pentru debut a fost acordat Violinei Galaicu pentru Filonul bizantin în cultura muzicală națională și Tatianei Țâbuleac pentru Vara în care mama a avut ochii verzi, printre nominalizați fiind Vitalii Cipileaga cu În umbra pașilor tăi, Marinela Lungu cu Singură cu mine și Maxim Verdeanski cu Короли, их сумашествия или о трех пешках.

Premiul pentru publicistică s-a dus către Ioan Mânăscurtă cu Deslușirea semnelor, printre nominalizați numărându-se Iurie Colesnic cu În lumea asta sunt femei… și Alexandru Vakulovski cu Afganii.

În plus, în cadrul galei au mai fost înmânate și premiile Consiliului Uniunii Scriitorilor. Premiul Opera Omnia s-a dus către Mihai Cimpoi, președintele USM, istoric si critic literar. Premiul de excelență a fost înmânat lui Nicolae Leahov și Mircea V. Ciobanu, iar premiul pentru relații culturale a fost acordat Lindei Maria Baros.

Premiile speciale ale Uniunii au fost acordate Lucreției Bârlădeanu, Adei Zaporojanu, lui Alexandru Vakulovski, Teodor Popovici, Serghei Evstratiev și Mircea Rutiv.

Mai mult decât atât, au fost acordate și burse de creație pentru o jumătate de an scriitorilor precum Ghenadie Postolache, Nina Șuțu Soroceanu, Elena Prus, Nicolae Fabian, Diana Vrabie și Victor Vasilache.

Comentarii

comentarii


Un om ca o mare. Follow on Instagram @veronica_zubcu

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE