READING

(VOX) Plăceri secrete: Tu cât de frecvent citești ...

(VOX) Plăceri secrete: Tu cât de frecvent citești la toaletă?

Există o temă importantă despre lectura cărților, dar despre care s-a scris prea puțin. A avut grijă s-o facă măcar Henry Miller în cartea „The books in my life” (n.r. Cărțile din viața mea) într-un capitol intitulat „Reading on the toilet” (n.r. cititul pe budă) și despre asta vreau să discutăm în acest articol.

Cu toții avem obiceiuri mai stranii. Bunăoară, eu obișnuiesc să disting dreapta de stânga, uitându-mă la degetul meu luxat. Așa mă asigur că n-am să încurc direcția niciodată. La fel de ciudate sunt și obiceiurile celor care citesc. Numiți-le cum doriți. Tabieturi sau stranietăți. Printre aceste obișnuițe se strecoară și lectura pe budă. Recunoaște-ți! Câți dintre voi a făcut-o măcar o dată? În WC-ul meu stă o culegere de Nietzsche și, zău așa, parcă se citește mai ușor și mai cu spor.

În cartea sa, Henry Miller scrie că obișnuia să citească la toaletă atunci când era tânăr și descoperea lecturile interzise ale unor clasici, apoi a încetat s-o mai facă la maturitate când și-a schimbat macazul cu WC-ul pe lectura în pădure. Deci, cititul la toaletă este la fel de împăciuitor precum cel din pădure. Nimeni n-are să-ți încurce, decât un spasm în zona stomacului, ori vreun urs: „Chiar și în toaletă, unde a-i crede că nu este necesar să faci ceva sau să te gândești la ceva, unde măcar o dată pe zi cineva este singur și ceea ce se întâmplă, se întâmplă în mod automat, chiar și în acest moment de fericire, căci este un soi minor de fericire, trebuie să ne întrerupem pentru materialele tipărite. Fiecare, presupun, are cărțile sale preferate pentru intimitatea toaletei. Cineva citește nuvele lungi, iar alții aleg cel mai lacrimogen și de duzină rahat. Iar alții, fără îndoială, doar frunzăresc paginile și visează.”

Tot Miller a fost cel care a făcut și câteva recomandări pentru lecturile la toaletă. Autorul mărturisește că n-ar fi putut să aprecieze Ulise la justa lui valoare dacă nu era pe budă. Pentru a-l savura pe Rabelais, el sugerează o toaletă dintr-un sat și un prieten care să fie alături de tine pentru jumătatea de oră cât citești pentru a împărtăși emoțiile pozitive.

Sigur, nimeni nu vrea să-și afișeze intimitățile și să se simtă rușinat sau chiar intimidat într-un fel. Dar savanții încurajează această practică și susțin în nenumărate rânduri că procesul de defecație este mai lejer cu o carte în mână. În 2009, doctorul Ron Shaoul a făcut o cercetare amănunțită al acestui obicei și a stabilit că cei mai mulți cititori pe budă sunt bărbații intelectuali ori mai putem să-i numim muncitorii cu gulere albe. Din punct de vedere igienic, doctorul spune că șansele de a transfera microbii de pe fecale pe carte/revistă/ziar sunt foarte minore, așa cum studiul lui arată că lectura pe budă se întâmplă în condiții casnice și de igienă drastică, dar amintește să ne spălăm mâinile. S-a constatat că cititorii de toaletă – chiar dacă petrec acolo mai mult timp – sunt mai puțin constipați, decât cei care nu citesc acolo. Și într-un final, lecturile pe toaletă ajută să te relaxezi și să-ți eliberezi intestinele de mâncarea de la prânz.

Am discutat și cu unii amici despre acest obicei. După câteva paranteze lungi și „hihihaha” mi-au recunoscut că nu obișnuiesc să facă asta cu o carte, dar preferă device-urile. Totuși, au fost și din cei mai „curajoși” care mi-au povestit despre când și ce citesc la budă.

leon-artiomLeon Artiom, muzician

Citesc foarte rar în baie acum. Altădată puteam să mă rețin și câte o oră pe budă. Tematica nu conta, orice citeam la moment. Bănuiesc că se citește ușor și foarte animat pe budă pentru că se asociază cu relaxarea fizică pe care o primești acolo. Scade nivelul de toxine în creier și se “lipește” mai bine.

veronica-zubcuVeronica Zubcu, PR Manager

De regulă citesc orice carte începută. Iau cu mine cărți la WC pentru că știu că o să stau o vreme acolo și nu vreau să mă plictisesc.

natalia-marinescuNatalia Marinescu, operator de interviuri și colectare de date

Da, și eu citesc pe budă. Cum zice soțul meu, ăsta-i un fetiș pe care nu oricine l-ar putea face public. Totuși, eu citesc în mare parte o revistă de management și resurse umane care apare de două ori pe săptămână pe un site românesc. Printre altele, în ultimul timp, încerc să-mi îmbogățesc oarecum vocabularul meu în limba engleză. De ce citesc pe budă? Păi cred că e locul cel mai intim unde fac, într-adevăr, ce vreau. Mi-am dat seama că în timp ce stau pe buda pierd mult timp pe care l-aș putea combina cu ceva util fără să mă deranjeze cumva din procesul de bază.

stas-sarbuStas Sârbu, Specialist marketing

Dacă sincer, atunci sunt amator de integrame (acolo nu te sustrage nimeni de la procesul de gândire),  însă mai citesc preponderent reviste auto în format electronic. Cărțile ‘normale’ prefer să le citesc în pat, la masă, în mașină, etc. Dacă intru la WC pentru un timp mai lung de 1 minut, stând așezat încep să mă plictisesc și fiecare centimetru pătrat a teracotei deja e studiat în lung și în lat.

mikey-huzunMikey Huzun, Copywriter

Citesc cam tot ce îmi cade la îndemână. În ultimul timp am grijă să citesc comics-uri sau istorioare scurte, deoarece tind să mă las luat de valul literar și să dispar în WC pentru jumătate de oră. Ceea ce nu este chiar bine. Dacă tot petreci atâta timp acolo, de ce să nu îl petreci și mai “productiv”?

elena-cazacuElena Cazacu, Production Manager

Nu am o carte anumită care s-o citesc pe “tron”. De regulă, orice carte începută. Momentan, citesc The perks of being a wallflower de Stephen Chbosky. Citesc atunci când realizez, cu mare regret, că pentru ziua de astăzi sau în ultima perioadă doar momentele din budă le mai găsesc drept timp liber pentru citit.

alina-floreaAlina Florea, Director Clienți

De obicei nu am timp pentru cărți, dar tare aș fi vrut să-l am și acesta este un prilej bun și comod, un fel de a îmbina utilul cu plăcutul. Nu se întâmplă foarte des să stau așa pe budă, dar mă relaxez serile. Acum citesc Războiul sfârșitului lumii de Vargas Llosa.

Așadar, citiți pe budă și citiți oriunde, dar nu uitați de igienă.

sursa foto: www.memolition.com

Comentarii

comentarii


Am visat aseară că mâncam alături de Monstrul Zburător de Spaghete. Mi-a întins o bere și mi-a spus s-o beau acum… cât n-am ajuns în iad. În iad berea e caldă și stripperii bătrâni. Follow on Instagram @doinafikhman

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE