READING

Zina Zen: „Da, îmi era teamă că voi fi judecată sa...

Zina Zen: „Da, îmi era teamă că voi fi judecată sau prost înțeleasă”

Zina Zen, vinerea trecută, și-a lansat noul volum de poezii, Labirint. Eu le-am numit poezii „anonime”. Doar stări și toate despre dragoste. Mă gândesc că lipsa unor titluri în carte oferă șansa cititorului să-și caute rândurile care-i plac cel mai mult, să se identifice cu ele. Așa cum e foarte mult, dar, în același timp, foarte puțin din Zina Zen acolo. 

Ai publicat deja 4 cărți, două volume de poezie (It’s complicated și Labirint) și altele două de proză (Paralele și 513). Mi-ar plăcea să știu care dintre cele două genuri literare îți este mai aproape și de ce?

Zina Zen: În poezie mă simt cel mai confortabil, pentru că nu este loc de trișare. Proza îmi iese bine, atunci când nu o scriu, dar o povestesc. Gesticulez, tot corpul meu transmite povestea unui personaj sau o întâmplare aproape ireală. În scris nu-mi iese, încă. În scris încă învăț să povestesc.

De curând ai lansat volumul Labirint la Chișinău. Este o ediție apărută cu suportul unei companii, la fel ca și nuvela 513. Știu că din ce în ce mai mulți autori optează pentru self publishing, iar până la 40% de cărți apărute în vânzare pe Amazon în 2017 sunt autori publicați individual. Ce te-a motivat pe tine să renunți la contractele cu editurile?

Zina Zen: În cazul meu, așa a fost să fie, așa s-a întâmplat. Anume compania m-a motivat și susținut să public ce scriu. Compania mi-a dat încredere și acel ajutor de care are nevoie un om ca să ajungă din capul lui pe hârtie. În calitate de autor, unui om, care vrea să-i apară cărțile sale în format de hârtie, îi este foarte greu să caute o editură, să înțeleagă mecanismul de funcționare al acestui sistem. Sinceră să fiu, mi-ar fi plăcut ca lucrurile să decurgă altfel. Să am parte de o agenție care să se ocupe de toate aceste aspecte – editură, corectură, copertă, tipar, târguri, distribuire, promovare, întâlniri cu publicul, traduceri. Eu sunt în regulă, de-abia învăț să scriu. Scopul meu nu este, deocamdată, să ajung peste tot, prin toate canalele și prin orice metode. Eu vreau să ajung acolo unde sunt auzită și citită. Iar faptul că textele mele au ajuns în atât de multe mâini și case, fără niciun fel de participare la târguri, este un lucru mai mult decât minunat. A fost un drum „true” de la mine spre cel ce mă citește, se citește.

Scrii mult despre dragoste, acesta-i laitmotivul și în noua carte, Labirint. După părerea mea, iubirea este un sentiment complex și dificil și-mi pare chiar mai complicat de ilustrat într-un text, decât, bunăoară, ura, frica sau furia. Pe tine dragostea te sperie? Iar dacă ar fi să reformulez, nu-ți este frică uneori să scrii despre dragoste, când deja s-au scris atâtea despre ea? 

Zina Zen: Mă sperie dragostea, la fel cum mă sperie tot ce este important și vital în viață. Dar mai mult mă tem de lipsa sentimentelor, decât de întâmplarea lor. Uneori credem că ne dorim ceva foarte mult, cel mai mult, iar când obținem, înțelegem că acel lucru nu ne întregește și împlinește. Eu cred că dragostea e în noi și cele mai mari eforturi trebuie să le depunem pentru a dezvolta lumea interioară, spiritul, conștiința. Citind, călătorind, aflând, simțind, încercând, greșind. Minunându-ne de fiecare minune, mică sau mare.

Fricile sunt foarte destructive, învăț să mă împac cu ele, să le fac loc în viață. Uneori le ignor până dispar. Este o tehnică bună.

Legat de acest subiect, mi-amintesc de un prieten foarte bun care voia să o ceară în căsătorie pe iubita sa și m-a rugat să le scriu povestea. Era sigur că va fi ceva „ales” și frumos scris. Eu nu scriu povești străine, așa că l-am rugat să-mi spună în câteva cuvinte ce simte pentru ea, cum îl face să se simtă, cum ar fi fost viața lui, dacă ea nu ar fi apărut. Răspunsul lui a fost atât de frumos, de viu și de emoționant, încât aș fi dat un regat ca, în acel moment, cineva să simtă astfel de lucruri pentru mine. I-am spus că aceasta e povestea. Acestea sunt cele mai potrivite cuvinte, despre emoțiile lor, și anume așa să o ceară de soție. Cu vorbele lui, nu ale mele. Mai bine sau mai rău, eu scriu despre stările mele.

Într-un interviu anterior povesteai despre debutul tău: „Din momentul în care m-am împăcat cu ideea că voi ieși în față și lumea va vedea cine este în spatele rândurilor scrise de mine, am simțit că urmează ceva important în viața mea. Știam că trebuie să-mi adun curajul și să-mi asum textele, gândurile, lumea dinăuntrul meu”. Cât de greu ți-a fost atunci să ieși în fața oamenilor? Spui că e vorba de asumare, îți era teamă că te vor judeca pentru texte/gânduri? Ce s-a schimbat între timp?

Zina Zen: Trebuie să recunosc că nici acum nu-mi place să ies în față. Nu mă simt confortabil, nu știu exact de ce. Dar atunci, prima dată, a fost ca la un examen de stat. Am vrut să rămân undeva în umbră, în anonimat, și să mă bucur de scris. Pentru că scrisul este o bucurie pentru mine, chiar dacă uneori îmi aduce eliberare și vindecare. Dar această bucurie, după ce am făcut acel pas „public”, mi-a adus o lume copleșitoare. Am cunoscut atât de multă lume frumoasă datorită blogului și a cărților, încât acum îmi pare rău că nu am depășit această frică mai devreme. Da, îmi era teamă că voi fi judecată sau prost înțeleasă. Dar, în timp, am înțeles că nu este cel mai rău lucru care se poate întâmpla, așa că am lăsat lucrurile să curgă așa cum vor și simt ele. Asta s-a schimbat în timp. Dacă cineva mă judecă, eu știu că asta-i despre el, nu despre mine.

Te pot numi, cu siguranță, o autoare prolifică. În fiecare an îți reușește să publici o carte. Povestește-mi despre obiceiurile tale legate de scris. Când, unde și cum reușești?

Zina Zen: De fiecare dată când plec în vacanță, iau cu mine ceva de scris și ceva de citit. Și nici nu scriu, nici nu citesc. Aproape niciodată. Nu am obiceiuri sau tabieturi legate de scris. Știu doar că atunci când vreau să scriu, trebuie să o fac. Știi vorba veche din popor – „toate la timpul lor”. Acum, probabil, e „timpul” scrisului.

Mulți scriitori vorbesc despre existența găștilor literare care-și susțin exclusiv discipolii sau amicii. S-a întâmplat vreodată să fii refuzată de un scriitor sau altul? Care-i relația ta cu breasla?

Zina Zen: Eu nu caut confirmare din partea oamenilor care scriu, ci din partea celor care citesc. Iar de scris, scriu pentru mine. Așa se întâmplă că ceea ce scriu pentru mine foarte des coincide cu ceea ce vor să citească alții pentru ei. La mine e simplu. Eu nu sunt din breasla scriitorilor. Eu sunt jurist de meserie. Dar ca să-ți răspund concret la întrebare, da, s-a întâmplat să fiu refuzată de un scriitor pe care-l admiram. Am învățat din asta.

În același context, crezi că pentru „formare” un autor are nevoie neapărat să facă parte din cercurile de literați?

Zina Zen: Nu. Pur și simplu trebuie să-i placă ce face și să nu (se) mintă.

Avem și chestionarul adaptat al lui Proust. Ce înseamnă fericirea pentru Zina Zen?

Zina Zen: Lipsa nefericirii.

Unde-ai vrea să-ți descoperi cărțile tale peste 50 de ani?

Zina Zen: În bibliotecile sau pe noptierele unor oameni foarte faini. Foarte-foarte faini.

Chișinău sau București?

Zina Zen: Of.

Imaginează-ți că ai șansa să-l întâlnești pe Dumnezeu și să-i pui o singură întrebare. Care ar fi aceasta?

Zina Zen: „De ce?”

Recomandă-ne, te rog, 3 dintre cărțile tale preferate.

Zina Zen: „Nunta în cer” de Mircea Eliade, „Jurnal” de Jiddu Krishnamurti și „Arta simplității” de Dominique Loreau. Nu știu dacă sunt cele preferate, sunt primele trei care mi-au venit acum în cap.

Mulțumesc!

PC: Facebook/Nicoleta Brânză

Comentarii

comentarii


Am visat aseară că mâncam alături de Monstrul Zburător de Spaghete. Mi-a întins o bere și mi-a spus s-o beau acum… cât n-am ajuns în iad. În iad berea e caldă și stripperii bătrâni.

Follow on Instagram @doinafikhman

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
CUNOAȘTE-NE